sâmbătă, 29 august 2009

ironic...

imi plac zilele calde de vara cu miros de mare si nisip printre degete...ciresele si nectarinele...barbatii inalti cu parul lung...si parca vezi ca am sa ajung cu unul mic de inaltime si chel...savurand o gutuie in varf de munte...nu ca nu mi-ar placea muntele...

din ciclul...cat de ironica e viata...

in seara asta am murit. am innebunit. am plans. am urlat. mi-am macelarit sufletul. mi s-au ucis sperantele si mi s-au daramat toate visele...azi eu nu mai sunt eu...iar tu vei ramane intotdeauna tu...oricat de aproape...oricat de departe...in seara asta ma voi intinde langa tine in pat, chiar daca tu esti la mii de kilometrii departare, chiar daca tu dormi deja si nu vei fi stiind de mine...in seara asta mi se vor mucegai amintirile...si voi adormi intr-un parfum halucinant...dulce-amarui...
azi sint ca am atins fundul rapei si ca mi s-au infipt adanc picioarele in mocirla ei...azi stiu ca nici macar tu nu vrei sa ma ridici de aici...azi stiu ca ai inceput sa ma uiti...azi stiu ca eu nu voi putea uita nimic niciodata...azi stiu ca in loc de inima am o piatra pe care s-au inscriptionat toate cele ce au fost...si pe care poate se vor scrie ce vor sa fie...
am stupida senzatie ca nu voi mai dormi niciodata...sau ca daca voi adormi acum, nu voi mai vrea sa ma trezesc niciodata...am senzatia ciudata ca somnul nu va naste decat alti monstrii...

duminică, 23 august 2009

cand timpul trece prea incet...

nu ai timp totusi sa iti asculti gandurile...nu poti sa ii focalizezi pe oameni...si nu ii vezi prea clari...vezi doar ecouri ale trupurilor lor...si vocile le auzi amplificate si incredibil de clar...
cand timpul trece prea incet auzi si intelegi versurile melodiilor pe care pana atunci nu le-ai inteles...simti fiecare acord si sesizei greseli pe care in mod normal nu le-ai auzi...pe care nimeni nu le aude...poate nici cei care canta...
cand timpul trece prea incet vezi cu adevarat pentru prima oara fumul de tigara cum iese din gura...si il vezi cum se intinde pe o lungime de vreo 2-3 metrii departare de tine...ii vezi textura si ii simti miscarea...si te intrebi daca fumezi de o viata sau daca s-a inventat tigara care nu se mai termina niciodata...caci cele 7 sau 10 minute cat iti ia sa fumezi o tigara, trec ca si cum n-ar trece...sunt ca si cum nu sunt sau ca si cum au fost dintotdeauna...ca si cum ai trait toata viata in acele minute...
cand timpul trece prea incet...sesisezi toate lucrurile pe care in mod normal poate ca nu le-ai observa...
cand timpul trece asa de incet...aud gandurile celui care sta langa mine la masa...sau ma aud pe mine incercand sa imaginez gandurile lui...cand timpul trece asa de incet am senzatia ca il aud pe cel de langa mine cum sopteste tot ce ii trece prin cap, ca si cum nimeni nu l-ar auzi...nici macar el nu realizeaza ca le sopteste si nu le tine doar pentru el...
cand timpul trece prea incet auzi tot ce nu poti sa auzi si vezi tot ce nu poti sa vezi...

joi, 20 august 2009

boem...

toamna trecuta imi doream o viata boema...mi-am luat bagajul in spate si m-am mutat in
Brasov...voiam sa cutreier orasul si muntii si sa traiesc fara griji, in acorduri de muzica buna si fum de tigara...imi doream o camera la mansarda si o narghilea...si multe carti...si pasi purtati pe drumuri cunoscute si necunoscute in cautarea unui mare nimic...de fapt o stare de liniste si de deconectare de la tot...bineinteles ca n-am avut parte de nimic boem...
in ultima vreme o ard aiurea boem...si nici macar nu m-am gandit sa mai traiesc boem...poate ca e punerea in fapte a vorbei alea...ca vine cand nici nu te astepti...in ultima vreme am trait cu adevarat boem...de pe o zi pe alta...cu banii in mana intrebandu-ma daca din ei sa imi iau un pachet de tigari si o bere sau ceva de mancare...am stat in pe jos pe Republicii sa vand cercei...am plecat de acasa cu 20ron in buzunar la festival al sighisoara...am facut autostopul la tg mures si n-am dat nici un ban...am venit la mare cu banii facuti la sighisoara sa imi caut job, mult prea tarziu pentru a gasi ceva bun...cu toate astea am gasit si am strans si banii de chirie pentru luna viitoare...dar ma boschetaresc in fiecare zi...ofer banii pe licori magice ce ma poarta in lumi mai vesele si mai fara de griji...si nu vreau sa ma trezesc inca la realitate...e inca vara...si am sa o ajut sa isi mai pastreze din caldura...e de azi pe maine si e bine...deocamdata...
stiu ca va veni din nou ziua in care ma voi trezi si voi da cu capul de pragul de sus al realitatii...dar deocamdata e vara...deocamdata e white horse...

miercuri, 19 august 2009

cuvinte...

Mai tii minte cand am invatat sa scriem, cata grija aveam? cata pasiune puneam in fiecate codita sau caciulita, cat timp petreceam pentru a scrie o propozitie sau pentru a rezolva un calcul, cat suflet puneam intr-o compunere de clasa intai...mai tii minte cum scrisul chiar ni se parea o arta? nu neaparat prin ce transmitea el, ci prin simpla lui transpunere fizica...caligrafia...exercitiu de indemanare, control si rabdare...mai tii minte cat eram de fascinati cand umpleam o coala de caiet cu propozitii in litere mari, chinuit uniforme si rotunde? ce nebunie era daca depaseam liniile din caietul de dictando, facand un "z" prelungit dupa forma "g"-ului...Mai tineti voi minte cum umpleam foi intregi de A4 cu esee la romana? cum scriam pana ne dureau incheieturile, ne transpirau degetele si ne amorteau coatele pe masa? cum miroseam pasta de pix intinsa in cuvinte pe foaia alba de hartie? eu imi cautam mereu pixuri care sa scrie gros si "moale"...mi-au placut mult pixurile alea ieftine de le gaseai la chioscurile de ziare...alea transparente cu plastic albastru in capat...n-am sa uit insa niciodata primul meu stilou...subtirel, verde inchis, cu penita aurie...el m-a invatat sa imi pun gandurile pe foaie...il mai am si acum, dupa 16 ani, spart in capat, intr-o cutie, langa o sticluta de cerneala albastra "Pelican"...
Acum scriem cuvinte negre pe coli albe virtuale...in loc de stilou sau pix avem o tablie dreptunghiulara in care sunt incarnate litere si cifre, dintre care ne alegem semnele ce ne formeaza cuvintele...nu le mai cream, ci le alegem pe cele deja existente...nu mai e pasiune...nu mai e aceeasi satisfactie ca atunci cand ramai cu teancul de foi scrise de mana, cu durere de incheietura si de degete...nu mai simtit fizic presiunea scrisului...

azi am redescoperit bucuria de a insira cuvinte cu pixul pe foaie...

joi, 13 august 2009

fuga de sine...

e atunci cand zambesti cand esti trist...atunci cand te arati serios dar tu te simti cel mai fericit...cand pleci de acolo de unde n-ai mai pleca niciodata...cand iti bei mintile alaturi de oameni dragi cu care mai degraba ai sta la povesti...cand renunti la prieteni pentru a fi cu nimeni...cand pleci de undeva pentru a ajunge nicaieri...cand te arati indiferent la toate din jurul tau...tie de fapt iti pasa prea mult ca sa iti mai pese...
atunci cand pleci in fiecare vara sa lucrezi la aceeasi terasa de la mare...cand cauti mereu aceeasi senzatie pe care ai simtit-o acum 3 ani...cand te cauti mereu pe tine cel de atunci, uitand ca nu mai esti decat cel de acum...cand iti pierzi pasii printre mese si banci vechi la care stau oameni noi...
si te regasesti in dimineata lor si-n noaptea ta...cu muzica in urechi...
si lumea nu stie mai niciodata cine si cum si de ce esti tu...doar unde...

marți, 11 august 2009

sunete...

Tanti G. are greieri in bar...
acum ceva saptamani bune dicutam cu un nou amic despre micile bucurii ale vietii...cum ar fi mirosul...pamantului udat de ploaie...padurii cand se topeste zapada...primelor flori de primavara...aerului rece de iarna sau briza verii...pentru ca altfel miroase a iarna si altfel miroase a toamna...
azi dimineata, iesind din tura de 24 am sesizat pentru intaia oara ca barul 2 canta...si nu era muzica din difuzoare...si nu erau frigiderele care bazaiau, ci acolo jos, undeva ascunsi, cantau greierii...asa de frumos incat m-au izbit vizual vacantele de vara la tara...acolo unde totul era o liniste, o lipsa de griji - pentru ca la vremea aceea nu cunosteam semnificatia grijilor -, o sumedenie de emotii si trairi care te transpun intr-o cu totul alta dimensiune...departe de stresul urban, de zgomotul si praful orasului, de chirii, intretineri si alte acareturi din astea...departe de bani, aglomeratie, zapaceala, imbulzeala, ghionturi si calcaturi pe bataturi...sa auzi greierii cantand la 6 si ceva dimineata intr-un bar al unei terse rock n' roll de pe litoralul marii negre...e absolut demential...simteam cum calc desculta pe iarba si cum imi bate vantul prin parul incretit de apa sarata...si rochia se juca si ea pe aceleasi ritmuri...
nu era nici vant, nici iarba, nici rochie...doar par ondulat si blond, ochi obositi si rosii...si un bar parasit in zori de toti clientii veseli...tanti G. dadea afara cu matura urmele pasilor lor rataciti...eu faceam o bratara din ate pe banca din fata...
cine si-ar imagina in timp ce sta la coada sa-si ia o bere, ca acolo sub bar canta greieri?...
unul din micile lucruri care ma fac sa zambesc si sa spun impotriva tuturor ca la vita e bella...
buongiorno principessa!