can't take my eyes off you...

as vrea sa te uit...si sa treaca timpul...sa treaca amintiri...si calatorii...si veri...si multe fire de nisip peste trupurile noastre...care sa ne incalceasca parul...sa ne bata multe valuri...care sa ne ameteasca si sa ne tranteasca la pamant...si sa ne inghete multi fulgi de nea pe gene si pe buze...as vrea sa treaca timpul si odata cu el sa te stearga din mintea mea ca si cand nici n-ai fi existat vreo data...pentru ca adevarul e ca nu prea ai existat in viata mea...
or sa fie mereu chestii care sa imi aminteasca de tine...si ce frumos ar fi totusi in timp sa le uit...si sa le iau ca si cum sunt ele. si doar atat...sa fie o strada si doar atat, nu strada unde nu stiu ce s-a intamplat...mi-ar placea sa dispari din trupul meu asa cum vantul spulbera praful...si in urma lui ramane liniste...si nici o urma...ca si cum nici n-ar fi fost...ca si cum nici n-ai fi...pentru simplul fapt ca eu nu mai stiu ca tu esti...
si dupa toata uitarea asta...sa bata intr-o zi, asa ca din senin, vantul...si sa-mi cante in par prima melodie...de fapt singura melodie valabila...sa-mi piara zambetul si sa intorc capul...sa te vad fix pe tine dintre toti...sa incremenesc de uimire...sa mi se inradacineze picioarele in podea...sa mi se blocheze privirile in directia ta si sa nu mai pot sa ma misc sau sa clipesc...am sa uit de ce am venit acolo...am sa stiu dintr-o data cine esti...si ca ai existat in tot timpul asta undeva...or sa-mi zambeasca ochii si am sa ma simt ca acasa...pentru ca te-am regasit, fara macar sa fi stiut ca tu existi...si o liniste o sa ma imbratiseze asa cum te invaluie caldura cand intri in casa iarna de la frig...sa amortesc spre a-mi trezi simturile...sa aud briza cum iti canta, odata cu tine, melodia...sa ma simt ca intr-un film in care a sosit momentul sa se cante melodia principala de pe coloana sonora...si chiar sa o aud...sa ne zambim ca doi copii ce ne simtitm ca suntem...
sa ma uit in ochii tai si sa ma vad pe mine, asa cum sunt eu de fapt...chiar daca tu nu m-ai stiut niciodata...sa te uiti in ochii mei si sa te vezi pe tine cum esti tu de fapt...chiar daca eu nu te-am stiut niciodata...sa ne dam seama ca nu conteaza tot timpul asta ce a trecut, in care noi ne-am uitat...sa ne dam seama ca ne-am uitat, dar ca undeva acolo in reflexe am trait mereu unul in altul...si tot ce trebuia pentru a ne aminti de noi era sa ne regasim in acelasi timp...cand nu ne asteptam...tot ce trebuia era ca uitarea sa fie asa de mare, existenta noastra sa ne fie asa de indiferenta si drumurile atat de separate...dar sufletele deschise...pentru ca ochii sunt de cele mai multe ori orbi...
sa realizez ca te-am cautat in toti oamenii...sa inteleg ca m-ai cautat in privirile tuturor...fara sa stiu, fara sa-ti dai seama...sa ne buseasca rasul si sa ne fastacim privirile in jos...spunand-ne in gand "ce simplu era...daca mi-as fi dat seama atunci"...sa ne uitam unul la altul si sa intelegem ca am avut nevoie de tot timpul asta de uitare...ca am avut nevoie sa nu stim unul de altul...ca altfel nu am fi avut cum sa ajungem aici...sa ne bucuram ca ne-am trait pana acum in uitare si de acum impreuna...
sa fie totul natural...ca si cum intalnirea noastra era fireasca...nu o revedere dupa mult timp de uitare...tu sa ramai unde erai de la inceput si sa iti vezi de treaba ta...emotia sa o ai doar in priviri...iar eu sa vin calm spre tine...dar simtind apasarea fiecarui pas pe podea, miscarea fiecarui fir de par...sa constientizez fiecare bataie de gene...si sa ma abtin sa nu las emotia sa-mi curga din ochi...sa ajung langa tine si sa ocup locul ce parca ar fi fost al meu din totdeauna...sa nu facem o scena...dar sa dam drumul la toti fluturii colorati, pe care doar noi ii vedem...sa fie vara...
We'll not forget the breeze...

Viper sau Cum vrei sa pedepsesti o fata elegant

In seara asta am iesit in oras cu niste prieteni vechi din generala...ne stim de cand eram copii, deci nu mai suntem pe aceeasi lungime de unda decat in ceea ce priveste amintirile, valorile, poate moralitatea...in rest avem stiluri diferite de a ne imbraca, de a ne distra, de a dansa, de a vorbi, de a glumi, de a ne comunica...ascultam fiecare alta muzica...si ne invartim in cercuri diferite de oameni...ei sunt cam pe acelasi val...eu sunt pe altul...cu toate astea, inca tin la ei si ii consider prietenii mei...si cum vin in Iasi de cateva ori pe an, ma bucur sa ii intalnesc, indiferent de unde mergem sau la ce ora ne intalnim...in seara asta alegerea a fost Viper...
ultima oara fusesem la subsolul Iulius Mall acum 6 ani...prietena mea cea mai buna ma tara dupa ea prin tot felul de cluburi in care se asculta house si muzica de radio...mergeam cu ea, pentru ca era prietena mea cea mai buna...dar in seara asta numai de tuci-tuci nu aveam chef...m-am linistit cand am intrat in Viper, descoperind ca nu mai e o bomba plina de fum unde nu te vezi de fum si nu te auzi de muzica...chiar nice as putea spune...un fel de sports bar unde poti juca de la biard la ruleta si pacanele...lume destul de ok si muzica surprinzator de buna...cu Depeche Mode si George Michael...chill, mergea...totul s-a spulberat insa cand am fost nevoita sa merg la baie...cum am deschis usa m-a izbit un miros care mai degraba as putea sa il descriu in culori decat in cuvinte...in jur curat...modern sa zic asa, deci nu o buda sa-ti aminteasca de anii '80...curat de nu vedeai pe jos un fir de par...in schimb un miros de iti venea sa nu mai faci nimic...tma blestemam ca sunt om si ca am nevoi din astea in urma berii...nu stiam cum sa mai ies si cum sa fac sa nu ma mai intorc...
ma intorc in bar cu o fata scarbita si ma uit la oamenii din jur ce stateau linistiti la mesele lor...ma intrebam cum pitipoancele alea cu cracii pana la intrerupator si fustele pana sub buci se duc ele asa simandicoase la buda aia infecta...dar mai funny, ma intrebam cum ar fi daca baietii ar sti cat de oribil miroase la baia fetelor...daca ei stiu ce chinuri indura o fata cand se duce la baia aia...ca nu stii daca sa plangi, daca sa te intorci si sa pleci, daca sa injuri sau daca sa vomiti...pentru ca nu merge cu tinutul respiratiei...
si daca esti baiat si vrei sa te razbuni pe o pisi lovita sub nas si cu aere de vedeta...du-o in Viper si beti o bere...sau orice sa o faca sa se duca des la baie...ca paote asa o sa-i coboare nasul mai spre pamant...si nici nu esti invinuit ca ai fost nesimtit sau deplasat cu ea...

moment important

cine scrie si simte nevoia sa scrie pentru a impartasi lucrurile pe care le simte, are la un momentdat perioade de blocaj...in care oricat de mult ar vrea s scrie si deschide editorul blogului...se uita in gol la cursorul negru ce palpaie pe hartia electronica alba...se blocheaza...acest cineva vrea sa se descopere si sa se faca inteles, insa e atat de blocat ori atat de down...incat inchide pagina si nu mai scrie nici o postare...din varii motive...ori isi spune ca nu are nici un rost sa scrie despre acel lucru din vata lui, crezand ca totusi nu e un lucru atat de important sau interesant...acest cineva poate renunta la instinctul lui de zoon politicon ce prin natura lui socializeaza...si in loc sa se comunice se agata de fel si fel de motive cum ar fi lenea sau sentimentul inutilitatii...acest cineva se conformeaza majoritatii si se blocheaza in fuga lui spre a deschide ochii lumii si a contibui la dezvoltarea umanitatii...ca pana la urma asta obtinem noi cand discutam...ne dezvoltam ca specie, din dorinta de a sti mai mult, de a creste...si pe cat de mercantila e concluzia asta, pe atat de naturala este...carapacea si instinctul de conservare...pragmatismul ce te indeamna sa te protejezi pt a supravietui, ce depaseste implinirea pe care o obtii daca ai actiona instinctual, primordial, deci liber...
pentru a constientiza toate aceste lucruri...trebuie sa fim genul de oameni care remarca, cauta, se bucura si apreciaza lucrurile marunte...cerul ala albastru pe care il vezi dupa lung timp cand vine primavara...si zambesti tamp si singur pe o strada principala din capitala...cand toti oamenii din jur traiesc robotic, mergand si actionand...luati in valtoarea jobului corporatist, a grabei, a lipsei de bun simt, a simplitatii in gandire pentru o viata mai usoara, a fugii de sentimente prin imbratisarea grijilor de zi cu zi...aceste lucruri nu le poate crede si aprecia decat cineva care realizeaza ca e ceva dincolo de noi si de egoismul nostru, dincolo de fericirea proprie...de reusita si cauta fericirea in exterioul lui, primordial...si imi tot vine in cap filmul "Into the Wild", pe care daca nu l-ati vazut, vi-l recomand...credeam ca e un film de hollywoodian mai inteligent, dar totusi cu exagerarile de rigoare, caci dramatismul vinde....de fapt poate cea mai adevarata ecranizare despre viata...uitati-va...un fel de Zeitgeist care iti deschide ochii asupra felului in care ar trebui sa traim, dincolo de divinitate, politica si economie...
asa cum nu m-a crezut nimeni cand am spus ca am vazut cum intra o spada in abdomenul meu cand m-am ridicat prima oara din pat dupa operatia de apendicita...asa nu or sa ma inteleaga majoritatea despre ce am descoperit...sensul vietii, veridicitatea miturilor, valoarea vietii de la inceputurile umanitatii...ce incerca sa ne transmita Avatar intr-un mod comercial si tipic hoolywoodian...
omul care de ceva vreme nu mai are incredere in toate calitatile si capacitatile sale...a descoperit ca trebuie sa fii un pic nebun, ca toti filosofii si liderii de opinie, personajele iomportante ce au marcat prin curajul lor intreaga umanitate...tre sa fii un pic dus si un pic altfel sa te detasezi total de etica sociala, de dorintele si nevoile induse de societate, de stereotip, de indocrtinare...trebuiie sa poti sa te dezlipesti de corpul tau fizic sclav poftelor si sa te suspenzi undeva de-o parte...ca si cum te-ai desena tu pe tine pe o foaie...si de acolo sa analizezi tot ce te inconjoara...tot ce uiti sa mai apreciezi, tot ce ti-e lene sa faci, toate gandurile de care te chinui sa fugi...asta inseamna tupeu, autocunoastere, incredere, curiozitate, rebeliune, spirit revolutionar, putere, inteligenta, al 6-lea simt, lupta impotriva conditiei...de fapt realizez ca inseamna in acelasi timp acceptare si renuntare la conditia umana...a acceptarii pe teoria "what you see is what you get" combinata cu "what you see is what you are", lika a part of you...
in momentele astea de hiper-luciditate te cunosti pe tine ca si cum ai citi o carte cu povesti eroice din vremuri de demultcandva iarna, in pat, invelit cu toate paturile incat sa fie coazy...cand creezi caldura in tine si afara totul e rece...odata, cand eram la inceputul facultatii...intr-o pasa depresiva, am realizat ca "OAMENII POT MAI MULT DECAT CRED EI CA POT"...idee ce abia acum pot traduce in faptul ca pe noi ne motiveaza, ne face sa ne nastem incontinuare, sa traim chiar daca viata pare plictisitoare si nimic nu iese conform planului...pe noi ne determina sa existam ca specie tocmai setea de cunoastere...dezvoltarea continua ce e atat de greu de acceptat ca si neputinta de a-si imagina o fiinta umana universul infinit...dezvoltarea tehnologica, intelectuala, sentimentala, extrasenzoriala...noi oamenii fugim dupa diverse chestii in viata in incercarea de a obtine lucruri care sa ne faca mai multumiti, mai linistiti, mai in echilibru, intr-un cuvant, de a obtine pacea interioara in armonie cu ceea ce ne inconjoara...fugim prin viata dorindu-ne sa fim mai mult...fspritul competitiv si dorinta de a te ridica din multime...de fapt fugim sperand si visand ca exista mai mult...puterea creativitatii si a sperantei care ne diferentiaza pe noi de animale...daca nu ne-ar duce capul sa gandim mai departe decat cunoastem, daca nu am visa mereu sa escoperim lucruri noi...
si cui ii pot eu spune toate astea...asa incat sa le inteleaga, sa le creada, sa le simta si sa le gandeasca la randul lor...cum poate sa nu-mi fie frica ca dand share la toate gandurile incurcate si intense prinse in mici idei filosofice...am sa fiu considerata demna de spitalul de nebuni...ii inteleg pe Eminescu si Nichita, pe Blaga si pe Heidegger...pe Kirkegaard si John Lenon...ii simt ca au trait aceeasi descoperire si ca au gasit, daca nu acelasi, macar partial acelasi raspuns referitor la rostul vietii...si cum un sac de cunostinte nu te ajuta decat sa ai o alta perspectiva, inteleg altfel tot ce am citit din scrisul lor...
enjoy a good morning :)