sâmbătă, 30 aprilie 2011

cand nu mai poti...

late in the night I feel that I've got no more strength ..and then I wake up in the morning stronger than ever...with a big smile on my face...that's why I believe in dreams...that's the miracle of life...tomorrow...maybe tomorrow...



cand simti ca nu mai poti sa zambesti din suflet, ci din reflex...si-ti vine sa urli si nu poti...dar continui sa zambesi...



noaptea toti demonii imi dau tarcoale...apoi adorm. si ma trezesc in lumea mea frumoasa si iar zambesc...toata ziua...pana cand simt ca nu mai pot sa ma prefac si pic...cad in gol in aceeasi rapa parca fara de fund...sperand ca dimineata am sa ma trezesc...din reflex...zambesc...



and beyond the smile? there is a lonely god that understands a damn...a damn lot more than you all do...I smile for you...and chase the darkest thoughts away...they go so far: beyond a smile that you don't even know is fake...I smile for me...and I feel better...my kindness knees the demons above my head...like they were not at all here in the beginning...I smile for us...and we feel better...involved in a round bubble of masks...they lie...they tell the truth no more...they tell the different side of us..the wannabes, the perfects, the ones we think we are...we all smile for a piece of shit...and in the end who's us, who's you, who's me? who knows the truth, who has the real smile?...I feel so peaceful...I am just mine...

miercuri, 27 aprilie 2011

memorii...

In seara asta iar m-am intrebat de ce nu mai scriu...si iar m-am intristat ca nu mai pot scrie ca acum 3-4 ani...in seara asta m-am intrebat iar de ce exist eu pe pamant...eu ca om ca voi toti, ca noi toti...si am zambit de ridicolul intrebarii...m-am simtit iar marunta pe un pamant atat de mare si de rotund...si totusi atat de importanta in viata mea...
In seara asta m-au inconjurat amintirile copilariei asa cum ma inconjura apa din cada...si in seara asta a renascut o veche dorinta: sa-mi scriu copilaria cu negru pe alb...nu sunt fan Ion Creanga si Amintirile lui din copilarie...dar totusi, "Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la" anii copilariei mele si la persoanele ce s-au perindat prin viata mea in acea perioada...imi vine sa plang...de dor si de fericire...am avut o copilarie minunata...pe care as vrea sa o mai am o data...pentru ca am senzatia ca nu am trait-o indeajuns de intens...as mai putea o data...si inca o data...
As vrea sa pot fotografia locurile si oamenii de atunci...asa cum erau ei atunci...casa strabunicii de la tara...si toate cum erau prin curte...si leaganul din prun...si bancile de lemn...si casa bunicii Marioara. in special casa ei. asa ceva n-am sa mai vad niciodata si nimeni n-o sa mai vada niciodata...pentru ca toate astea nici nu mai exista...au ramas in amintirile catorva babe nostalgice si catorva tineri ce ne-am trait cei mai frumosi ani pe acolo - copilaria...
am sa imi scriu memoriile :)