om bun

ieri am realizat ca eu sunt un om bun...stiam asta deja, pentru ca mi-e imposibil sa fac rau cuiva, insa ieri mi s-a confirmat cu adevarat ca sunt un om bun...si asta doar uitatndu-ma si ascultandu-i mai atent pe oamenii din jurul meu...
in weekend-ul asta am fost cu pietroaiele lui Smeagol la targ in Targoviste sa le vand la zilele orasului...in Targoviste mai fusesem de vreo 3 ori, insa nu am vazut niciodata nimic din oras si niciodata nu am reusit sa mutam bauta din camin din Mordor in Fiord...vineri am descoperit ca Targoviste este un oras mic, dar foarte frumos...si am gasit eu o strada ce m-a facut sa ma simt in secolul 19 fosnind cu picioarele prin frunze moarte de castani...Targoviste e un oras ca oricare alt oras, cu oameni mai mult sau mai putin frumosi in exterior si in interior...nu am cunoscut decat oamenii ce s-au oprit la cortul meu, asa ca nu pot sa am o parere despre localnici...in schimb am cunoscut alti oameni veniti sa-si vanda produsele la targ...oameni care sincer m-au dezgustat intr-un asa un hal, incat in fiecare seara am plecat din Targoviste cu un gust atat de amar...ce surprinzator ma facea sa ma bucur de cum sunt eu...
poate ca gandind astea sunt la fel de rea ca si vecinii mei de targ, insa timp de 4 zile am fost inconjurata de prefacuti si barfitori, invidiosi si ipocriti...toate calitatile mai putin bune pe care le poate avea cineva se sintetizau asa de armonios in oamenii astia de nu mi-a venit sa cred...cum poti sa vinzi icoane si carti bisericesti, sa pozezi in sfantul sfintilor cand tu de fapt esti un bagabont care abia asteapta sa isi insele nevasta si care se uita numai dupa funduri de 16-17 ani? apai nu ti-e rusine tie mai barbate sa te dai tu PR-istul bisericii cand tu te ascunzi dupa cort sa tragi un snaps de bere? cum esti tu evlaviosul evlaviosilor cand minti si furi lumea pe fata?
poate trebuia sa incep altfel toata povestirea asta...1 la mana eu nu cred in dumnezeu...2 la mana vecinii mei de la targ vindeau icoane, matanii, carti cu rugaciuni si alte tampenii menite sa le cumpere tot prostul...sa le atarne de gat, de mana, de masina sau prin casa...niste kitch-uri infecte ce-mi intorceau stomacul pe dos...procedura la care contribuia si mirosul de tamaie aprinsa...pe fondul asta impresionant de dovada de credinta imi venea sa-mi trag palme singura sau sa-mi crap capul cu un bolovan de pe masa mea cand ii auzeam si ii vedeam pe oamenii ce le vindeau...de ce uita oamenii sa zambeasca si se gandesc numai la bani? eu pur si simplu nu inteleg treaba asta...4 zile la rand oamenii astia vorbeau numai despre bani...despre cum nu e vanzare, despre cum vine lumea si se uita si nu cumpara...ii faceau in toate felurile pe oamenii ce puneau intrebari dar nu cumparau si ii pupau in c*r pe ce ce scoteau 5 lei din buzunar sa le cumpere cate un cacat de pe masa...mai mult, se luau si de clientii mei...ei nu intelegeau de ce eu ma port frumos cu toata lumea, fie ca conversatia se lasa cu vanzare sau nu...oameni care ma sagetau cu privirile cand ma vedeau ca vand ceva, oameni care nu stiu vanzari dar care vor sa faca bani...o rautate pe care eu nu o pot explica si pe care nu vreau sa o inteleg...radeau de mine ca stateam si le explicam oamenilor si ca le zambeam tuturor...apai cu oamenii trebuie sa te porti frumos, chit ca iti cumpara marfa sau nu...trebuie sa fi dragut pentru ca de asta esti acolo, nu ca sa aplici o mutra acra si sa ceri bani...mie nu imi place sa lucrez in vanzari, chiar deloc...dar uitandu-ma la cei din jurul meu, am ajuns la concluzia ca eu chiar sunt un om bun de vanzari...si mai mult, ca eu sunt un om bun pentru ca sunt un om bun, nu pentru ca ma prefac sa fiu un om bun...eu sunt ceea ce sunt pe teoria "what you see is what you get"...eu nu insel lumea, nu le vand minciuni si nu am sa lingusesc pe nimeni de dragul banilor...
oamenilor astora li se citeste rautatea in ochi...zambetele false se deosebesc de la o posta...sinceritatea e apreciata de oameni...dar dupa ei, cei sinceri sunt doar inadaptati sociali...cat de fals traiesc oamenii...treziti-va si uitati-va in oglinda la fetele voastre cand le vorbiti clientilor...uitati-va la voi cum aratati si cum va comportati dupa ce va pleaca clientii..."ce tot iti pierzi timpul cu toti fraierii care te intreaba si nu cumpara?", "mai da-i incolo de zgarciti, nu mai fi asa draguta", "ce prost merge", "n-am vandut nimic azi", "ia uita-te la cracii lu aia", "copii din ziua de azi nu stiu nimic"...dar faceti ceva sa schimbati asta? va dezgusta societatea in care traiti, dar nu faceti absolut nimic pentru a o schimba...e adevarat, noi suntem marunti si nu putem face schimbari semnificative, dar putem influenta viata celor din jurul nostru...de ce voi ati primit doar multumesc-uri si bani si eu am primit pe langa si oferte de munca si carti de vizita? de ce de la voi pleca lumea ca de la alimentara si de la mine plecau zambind? de ce pe mine ma salutau clientii zambind cand mai treceau prin fata cortului meu si in urmatoarele zile, iar voua nu va spuneau nimic? pentru ca eu stiu sa fac ceea ce trebuie sa fac...si anume sa fiu om...pentru ca eu nu pot sa vad numai interesul financiar...eu trebuie sa ma simt bine dupa o astfel de zi...si pe mine ma incarca extraordinar cand vad ca pot face oamenii sa zambeasca...ma bucur cand ii descopar unui om o comoara, o informatie pe care nu o cunostea...poate ca exagerez si eu acum...dar e un sentiment extraordinar sa fi tinut minte de catre un om caruia i-ai vandut ceva o singura data...nu sunt un om vesnic fericit, din contra...nu imi merge asa bine cum pare si nu sunt multumita cu ce se intampla in viata mea, dar nu am sa ma plang non stop despre toate astea...e asa de greu sa vezi partea buna a lucrurilor? nu zic sa ignori partile rele, sa uiti de probleme...ci doar ca e mult mai sanatos sa te concentrezi pe partile bune si frumoase...daca m-as gandi numai la toate relele din viata mea, as cadea intr-o depresie din care nici mama lui Stefan cel Mare nu s-ar mai ridica...dar nu...zambesc pentru ca cerul e senin si pentru ca reusesc sa fac un strain sa zambeasca, zambesc pentru ca ma pot ridica de pe scaun, pentru ca am cunoscut oameni noi si pentru ca odata cu fiecare conversatie invat cate ceva...
eu am vorbit si cu gunoierii si cu maturatorii de strada ce se opreau la masa mea, si cu copii de 12 ani, si cu batranele si cu oameni cu bani, si cu fete frumoase si cu fete urate...am vorbit si cu cei ce nu aveau bani si cu cei ce aveau multi...nu e greu sa citesti pe fata omului daca in momentul in care va pleca de la masa ta pleaca asa cum a venit sau cu sacosa plina...cu un pic de experienta ii citesti pe oameni din prima privire...dar vecinii mei fac discriminari...tigani ce urasc tiganii, vaduve ce iti amintesc din 30 in 30 minute ca ele sunt vaduve pure, barbatul care iti spune ca ii pare rau ca nu poate sa isi insoteasca copilul in prima zi de scoala si care dupa 5 minute baloseste dupa prima pustoaica de liceu ce trece prin fata corturilor...si in pauze toti astia se plang despre orice...se victimizeaza si isi plang de mila...si in acelasi timp arunca cu noroi in toata lumea, dar nu ar considera macar o clipa posibilitatea lor ca vinovati...ei sunt perfecti, dar cei din jur strica tot...cand nu realizeaza ca si ei fac parte din cei din jur...si tot n-am inteles de ce veneau sa mi se planga tot timpul mie...oare ii deranja ca zambeam asa de mult?

si cand realizezi un adevar, ramai blocat: sunt un om bun...ma bucur...zambesc...