cine scrie si simte nevoia sa scrie pentru a impartasi lucrurile pe care le simte, are la un momentdat perioade de blocaj...in care oricat de mult ar vrea s scrie si deschide editorul blogului...se uita in gol la cursorul negru ce palpaie pe hartia electronica alba...se blocheaza...acest cineva vrea sa se descopere si sa se faca inteles, insa e atat de blocat ori atat de down...incat inchide pagina si nu mai scrie nici o postare...din varii motive...ori isi spune ca nu are nici un rost sa scrie despre acel lucru din vata lui, crezand ca totusi nu e un lucru atat de important sau interesant...acest cineva poate renunta la instinctul lui de zoon politicon ce prin natura lui socializeaza...si in loc sa se comunice se agata de fel si fel de motive cum ar fi lenea sau sentimentul inutilitatii...acest cineva se conformeaza majoritatii si se blocheaza in fuga lui spre a deschide ochii lumii si a contibui la dezvoltarea umanitatii...ca pana la urma asta obtinem noi cand discutam...ne dezvoltam ca specie, din dorinta de a sti mai mult, de a creste...si pe cat de mercantila e concluzia asta, pe atat de naturala este...carapacea si instinctul de conservare...pragmatismul ce te indeamna sa te protejezi pt a supravietui, ce depaseste implinirea pe care o obtii daca ai actiona instinctual, primordial, deci liber...
pentru a constientiza toate aceste lucruri...trebuie sa fim genul de oameni care remarca, cauta, se bucura si apreciaza lucrurile marunte...cerul ala albastru pe care il vezi dupa lung timp cand vine primavara...si zambesti tamp si singur pe o strada principala din capitala...cand toti oamenii din jur traiesc robotic, mergand si actionand...luati in valtoarea jobului corporatist, a grabei, a lipsei de bun simt, a simplitatii in gandire pentru o viata mai usoara, a fugii de sentimente prin imbratisarea grijilor de zi cu zi...aceste lucruri nu le poate crede si aprecia decat cineva care realizeaza ca e ceva dincolo de noi si de egoismul nostru, dincolo de fericirea proprie...de reusita si cauta fericirea in exterioul lui, primordial...si imi tot vine in cap filmul "Into the Wild", pe care daca nu l-ati vazut, vi-l recomand...credeam ca e un film de hollywoodian mai inteligent, dar totusi cu exagerarile de rigoare, caci dramatismul vinde....de fapt poate cea mai adevarata ecranizare despre viata...uitati-va...un fel de Zeitgeist care iti deschide ochii asupra felului in care ar trebui sa traim, dincolo de divinitate, politica si economie...
asa cum nu m-a crezut nimeni cand am spus ca am vazut cum intra o spada in abdomenul meu cand m-am ridicat prima oara din pat dupa operatia de apendicita...asa nu or sa ma inteleaga majoritatea despre ce am descoperit...sensul vietii, veridicitatea miturilor, valoarea vietii de la inceputurile umanitatii...ce incerca sa ne transmita Avatar intr-un mod comercial si tipic hoolywoodian...
omul care de ceva vreme nu mai are incredere in toate calitatile si capacitatile sale...a descoperit ca trebuie sa fii un pic nebun, ca toti filosofii si liderii de opinie, personajele iomportante ce au marcat prin curajul lor intreaga umanitate...tre sa fii un pic dus si un pic altfel sa te detasezi total de etica sociala, de dorintele si nevoile induse de societate, de stereotip, de indocrtinare...trebuiie sa poti sa te dezlipesti de corpul tau fizic sclav poftelor si sa te suspenzi undeva de-o parte...ca si cum te-ai desena tu pe tine pe o foaie...si de acolo sa analizezi tot ce te inconjoara...tot ce uiti sa mai apreciezi, tot ce ti-e lene sa faci, toate gandurile de care te chinui sa fugi...asta inseamna tupeu, autocunoastere, incredere, curiozitate, rebeliune, spirit revolutionar, putere, inteligenta, al 6-lea simt, lupta impotriva conditiei...de fapt realizez ca inseamna in acelasi timp acceptare si renuntare la conditia umana...a acceptarii pe teoria "what you see is what you get" combinata cu "what you see is what you are", lika a part of you...
in momentele astea de hiper-luciditate te cunosti pe tine ca si cum ai citi o carte cu povesti eroice din vremuri de demultcandva iarna, in pat, invelit cu toate paturile incat sa fie coazy...cand creezi caldura in tine si afara totul e rece...odata, cand eram la inceputul facultatii...intr-o pasa depresiva, am realizat ca "OAMENII POT MAI MULT DECAT CRED EI CA POT"...idee ce abia acum pot traduce in faptul ca pe noi ne motiveaza, ne face sa ne nastem incontinuare, sa traim chiar daca viata pare plictisitoare si nimic nu iese conform planului...pe noi ne determina sa existam ca specie tocmai setea de cunoastere...dezvoltarea continua ce e atat de greu de acceptat ca si neputinta de a-si imagina o fiinta umana universul infinit...dezvoltarea tehnologica, intelectuala, sentimentala, extrasenzoriala...noi oamenii fugim dupa diverse chestii in viata in incercarea de a obtine lucruri care sa ne faca mai multumiti, mai linistiti, mai in echilibru, intr-un cuvant, de a obtine pacea interioara in armonie cu ceea ce ne inconjoara...fugim prin viata dorindu-ne sa fim mai mult...fspritul competitiv si dorinta de a te ridica din multime...de fapt fugim sperand si visand ca exista mai mult...puterea creativitatii si a sperantei care ne diferentiaza pe noi de animale...daca nu ne-ar duce capul sa gandim mai departe decat cunoastem, daca nu am visa mereu sa escoperim lucruri noi...
si cui ii pot eu spune toate astea...asa incat sa le inteleaga, sa le creada, sa le simta si sa le gandeasca la randul lor...cum poate sa nu-mi fie frica ca dand share la toate gandurile incurcate si intense prinse in mici idei filosofice...am sa fiu considerata demna de spitalul de nebuni...ii inteleg pe Eminescu si Nichita, pe Blaga si pe Heidegger...pe Kirkegaard si John Lenon...ii simt ca au trait aceeasi descoperire si ca au gasit, daca nu acelasi, macar partial acelasi raspuns referitor la rostul vietii...si cum un sac de cunostinte nu te ajuta decat sa ai o alta perspectiva, inteleg altfel tot ce am citit din scrisul lor...
enjoy a good morning :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu