In seara asta iar m-am intrebat de ce nu mai scriu...si iar m-am intristat ca nu mai pot scrie ca acum 3-4 ani...in seara asta m-am intrebat iar de ce exist eu pe pamant...eu ca om ca voi toti, ca noi toti...si am zambit de ridicolul intrebarii...m-am simtit iar marunta pe un pamant atat de mare si de rotund...si totusi atat de importanta in viata mea...
In seara asta m-au inconjurat amintirile copilariei asa cum ma inconjura apa din cada...si in seara asta a renascut o veche dorinta: sa-mi scriu copilaria cu negru pe alb...nu sunt fan Ion Creanga si Amintirile lui din copilarie...dar totusi, "Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la" anii copilariei mele si la persoanele ce s-au perindat prin viata mea in acea perioada...imi vine sa plang...de dor si de fericire...am avut o copilarie minunata...pe care as vrea sa o mai am o data...pentru ca am senzatia ca nu am trait-o indeajuns de intens...as mai putea o data...si inca o data...
As vrea sa pot fotografia locurile si oamenii de atunci...asa cum erau ei atunci...casa strabunicii de la tara...si toate cum erau prin curte...si leaganul din prun...si bancile de lemn...si casa bunicii Marioara. in special casa ei. asa ceva n-am sa mai vad niciodata si nimeni n-o sa mai vada niciodata...pentru ca toate astea nici nu mai exista...au ramas in amintirile catorva babe nostalgice si catorva tineri ce ne-am trait cei mai frumosi ani pe acolo - copilaria...
am sa imi scriu memoriile :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu