marți, 30 martie 2010

Animalul inimii...

"aveam cate un prieten in fiecare bucatica de nor
de fapt asa sunt prietenii cand e atata spaima pe
lume
si mama spunea si ea ca e normal si ca nu accepta
sa ma fac prieten
mai bine m-as gandi la ceva serios"


"daca nu mai suporti viata, fa-ti ordine in sifonier. atunci grijile iti aluneca printre degete si capul se elibereaza"

"nu stinge lumina ca intra pomii negri in casa"

"proletariatul oilor de tabla si al pepenilor de lemn"

uberendlich

"am mers cu varful degetului de-a lungul trunchiului de mesteacan in care era infipta clanta, am apasta pe ea si am mers mai departe...unde ajungin daca deschizi mesteacanul cu clanta usii?"

"in timp ce altii nu isi mai pierd niciodata vreun nasture"

"cand tacem, suntem dezagreabili...cand vorbim, devenim ridicoli"

Herta Muller

sâmbătă, 20 martie 2010

emotii...

mai tii minte cum era cand plecam in vacante cand eram mici? nerabdatori sa ajungem in locuri noi sau sa revedem locuri asa de bine stiute...eu mereu imi faceam liste cu ce trebuie sa imi pun in bagaj...liste peste liste...ce fel de haine, de care, carti de joc si de citit si alte alea alea...sa nu cumva sa uit ceva...sa nu cumva sa ma trezesc intr-o situatie si sa nu am pe ce pune mana...de cativa ani am renuntat la liste...dar tot stau mult si ma gandesc ce sa iau cu mine inainte sa plec undeva departe de casa...sa nu-mi fie frig, dar nici sa nu mor de cald...sa nu car prea multe, dar totusi sa am cu ce sa ma schimb...cate probleme de femeie...

si emotiile...mai tii minte emotiile? de nu poti sa dormi noaptea gandindu-te la calatoria de a doua zi...la oamenii pe care ai sa-i intalnesti si locurile pe care ai sa le cutreieri hai hui...emotiile date de dorul de duca...emotiile de veselia ca pleci in lumea ta...asa de diferita de lumea in care esti mai tot timpul...de evadare...de suspendarea banalului de zi cu zi...in seara asta am emotii...imi simt stomacul plin de ganganii colorate care ba mi-l umplu, ba mi-l apropie de sira spinarii...astfel incat il simt tot timpul in miscare...sunt pe ghimpi...de fericire...nu ghimpi ascutiti care iti rup carnea...ci ghimpi ca niste baloane de sapun...deci plutesc...

noaptea de dinainte de plecare e crunta...ma zvarcolesc de pe o parte pe alta...ma invelesc pana peste cap si ma dezvelesc pentru ca mi-e cald...si tot asa...ma gandesc cum ca ar fi bine sa nu ma mai gandesc la tot ce va urma...si nu ma intelege gresit, nu imi fac niciodata un plan in gand...nu ma gandesc la ce mi-ar placea sa fac...imi place sa ma las pe val si sa vad la fata locului ce si cum va fi...cam asta-i aventura, nu? cu surprize si cu necunoscute, chiar si intr-un decor cunoscut...lucrurile mereu se schimba...dar nimic nu e intamplator...

si uite ca in seara asta am emotii...cercetez cu privirea mereu rucsacul aproape plin sprijinit de perete...ma tot gandesc ca trebuie sa prind trenul de la pranz...si daca mi-am luat bine ce mi-am luat in bagaj...cu vremea asta schimbatoare...si ma bucura si ma nelinisteste intalnirea cu prietenii mei din facultate...revederea cu doamna Capitala...si cum am sa am, cel mai probabil, sentimentul ca nu am plecat niciodata de acolo...si imi tot spun ca or sa-mi scada emotiile odata ce ma voi urca in tren...si apoi vine in gand hopul de la Baneasa...ala e cel mare...eh...de fapt abia astept sa fie luni si sa fie 9.20 dimineata...sa-mi imbratisez dorul pe un peron...cu aripi...

in seara asta explodez in emotii...si improsc toti peretii astia albi ce ma inconjoara singuri in mii de culori inventate si neinventate...la mine sunt toate...

sâmbătă, 6 martie 2010

calatorie...cu cantec!

luna asta se aduna atatea primaveri incat buletinul meu nu le mai suporta...si fiind pe ultima suta de metri sa-si dea duhul am spus sa vin de buna voie sa-l schimb pe unul mai nou...si uite asa realizez cat de mare am crescut...
cu bagajul taras ma indrept spre aceeasi autogara brasoveana unde mi-am luat teapa in urma cu o luna...hai, poate de data asta am noroc, cursele de dimineata nu prea se amana...iar codul galben era pentru mine un detaliu...autocarul e fix in fata casei de bilete, fiugh ce noroc...soferul amabil, vrea sa ma ajute sa urc geamantanul, dar barbatul din mine era deja cu el pe sus...
ma urc in autocar...miroase ciudat...un bilet uitat pe scaun imi spune ca ieri autocarul asta a facut cursa Brasov-Fagaras-Brasov...azi merge la Iasi...si eu care ma gandeam ca sunt mereu aceleasi masini pe aceleasi trasee...naiv...pana la Bacau am citit si am dormit...Herta Muller rules, dar despre asta in alt post...cele 3 ore dormite chinuit peste noapte insa inving cartea interesanta si ma adorm...la Bacau ma trezesc de frig...hai ca mai e putin, in doua ore sunt acasa...
surprinzator, in autocar se urca destul de multi oameni...soferul, amabil, ajuta femile...cateva tanti...una dintre tanti ii multumeste soferului cu un "dumnezeu sa te ajute"...si atat i-a trebuit sa spuna...ca a inceput prapadul...nea soferul a inceput sa le intrebe pe tanti daca merg la sfantul maslu la mitropolie...toata lumea rade, el pleaca sa schimbe bani sa dea rest noilor calatori...la intoarcere, o tanti ii spune ca a inviorat-o cu amabilitatea lui...neprimind raspuns la prima intrebare, soferul le intreaba pe tanti daca au spus rugaciunea de dinainte de calatoie...tanti-le rad...la inceput credeam ca e gluma, dar apoi am inceput sa inteleg ca e cat se poate de serios, chiar daca avea zambetul larg...pentru ca dragul nostru sofer a inceput sa recite in gura mare si tare o rugaciune...parca era un preot in fata enoriasilor...si asa a tinut-o multa vreme...discutand cu tanti despre rugaciuni si ce zice dumnezeu si ce e bine...si daca merg la sfantul maslu, ca doar e sfanta vineri si sfanta rugaciune din sfanta mitropolie, inainte de sfanta masa...in 10 minute ma uitam crucis si mai aveam putin si incepeam sa cred ca toate pe lumea asta sunt sfinte...
soferul nostru juca minunat rolul pastorului, iar tanti erau niste credincioase nestiutoare care ii devorau fiecare cuvant pe care acesta il scotea pe gura..."ce bine ma simt", "ce ma bucur ca in sfarsit am cu cine discuta"...soferul nostru era in extaz...si de ce sa nu se dea romanasul mare si sa nu spuna la tanti ca el a fost la muntele Athos? tanti mai ca erau la picioarele lui de emotie...i le-ar fi si pupat, daca nu ar fi fost ocupate cu pedalele...vai ce noroc...sfantul munte...sfanta cruce..sfinti si apostoli ca nu mai rezist...stateam spre usa din spate a autocarului si cu toate astea ma chinuiam din rasputeri sa nu aud nimic din ce discutau...dar in zadar...la un momentdat vad cum o tanti se ridica de pe scaunul ei si se duce triumfatoare spre sofer cu o sticluta cu mir in mana...si incepe sa il miruiasca pe asta...in timp ce el tinea colacul in mana, conducand ditamai hardughia de autocar...neaaaa, nu le interesa pe tanti...nici pe sofer nu il interesa ca in mainile lui erau vietile tuturor si mai presus, viata mea!!! cretinule, esti la locul de munca, tine de volanul ala si calca acceleratia ca nu suntem in cortegiul funerar sa mergem cu 20 la ora ca sa te miruiesti tu! dar cum putea sa fie doar atat? tanti incepe sa ia la rand pe toata lumea...si ii miruieste pe toti...cand in final ajunge la mine ii intorc sec un "nu multumesc", poate isi da seama cat de penibila e...dar de unde...o alta tanti ii pune paie pe foc si ii spune ca ea are mir de la Ierusalim...asta cand aude ca vrea si ea, ce minunte...ii insfaca sticluta si incepe sa isi faca cruci pe peste tot...in doua minute mirosea in autocar mai rau ca la liturghie...si mie mi se facea din ce in ce mai rau...nu suport mirosul de biserica...si ma lua de acum cu greata de la penibilul lor si de la mirosul de mir in caldura autocarului imbacsit...imi venea sa urlu sa deschida geamul si sa inceteze cu discutiile despre credinta lor minunata...ca totusi suntem intr-un mijlor de transport in comun, nu in curtea unei biserici la pomana de duminica...dar jumate de autocar ar fi spus probabil ca sunt dracul pe pamant...si la cat de fanatici pareau, probabil ca m-ar fi lasat in camp dupa ce mi-ar fi facut morala...
imi venea sa urlu ca eu nu cred in dumnezeul lor si ca sunt printre cei mai prosti crediniciosi, in concursul lor de a arata cine crede mai mult si cine stie mai mult...cine a fost pe la mai multe manastiri si a atins mai multe moaste...oare oamenii cu cat imbatranesc se tampesc? tind sa cred ca logic ar fi sa nu...
incercam sa ma pierd in peisajul gri ce se albea...incercam sa adorm din nou...sa ma gandesc la ale mele...dar nimic nu functiona...ii auzeam perfect de parca imi sopteau toti in ureche...si incepeam sa ma intreb daca nu cumva chiar am vreo treaba cu necuratul de ma tot deranja in asa un hal discutia lor...si cand credeam ca se potolesc aud ce nu credeam sa aud in viata asta...nea soferul incepe sa cante un cantecel religios gen "Iisus ne iubeste pe toti" si blabla din asta...toate tanti suspinau si il felicitau...mie imi vine sa imi trag palme si am senzatia ca ma uit la un film shallow hollywoodian care portretizeaza familia perfecta, shinny happy people care cruise on the road si canta cantece stupide...nu mai rezist psihic...imi deshid laptopul si dau drumul la muzica, cat sa aud doar eu...normal ca nu era de ajuns sa acopere dumnezeii si crucile si sfintele lor...imi venea sa bag un Amon Amarth la maxim...bunul simt nu mi-a dat voie sa ma desfat cu imaginea apocalipsei lor decat in gand...asa ceva nu e posibil...imi venea sa urlu la ei sa inceteze...imi venea sa ii impusc si sa ma impusc...si imi venea sa inventez o bomba acolo in autocar doar sa inceteze cu ineptiile lor...nu era nici locul si nici momentul potrivit pentru asa ceva...la Roman una din tanti a coborat si i-a luat ceva soferului de pomana...pana la Iasi inca doua tanti i-au dat si ele cate ceva de pomana din gentile lor...
"cum va cheama domnul sofer?"..."Constantin"..."si pe sotia dumneavostra o cheama Elena?"..."nu, L-[somthing, n-am inteles]"..."eh, dar ce frumos ar fi fost sa fiti dumneavoastra cu sotia cei doi sfinti"..."cred ca sotia dumneavoastra este o femeie foarte fericita"...WHAT THE FUCK??!!!!??!!! unde se mai fabrica oameni limitati si prosti ca astia??? e incredibil...
si uite asa timp de trei ore m-am simtit mai rau ca intr-un film absurd...si uite asa am ajuns la dstinatie cu o ora intarziere intr-o biserica pe roti in care, daca stiam, nu m-as fi urcat nici daca imi dadeau ei bani...cu creierii praf, cu nervii intinsi la maxim si cu porniri agresive reprimate...
inca imi vine sa imi trag palme...

si calatoria de azi, primeste premiul zmeura de platina pentru cea mai insuportabila calatorie ever...nici cand am mers o ora in compartiment cu niste manelari de imi cantau live - voce si instrumental din gura - nu a fost mai rau ca acum...

this world c'est incredible! cum era faza aia cu traim in Romania?!?