cat vs dog

la mai toti oamenii ne plac animalele...si mai toti ne dorim sau avem deja un animalut prin casa...fie el caine, pisica, papagal, broasca testoasa sau mai stiu eu ce natie de soarec...si apropo de asta...n-am sa inteleg niciodata oamenii care isi iau soareci in casa...porci de guinea, hamsteri, cobai si mai stiu eu ce neam de sobolan...oameni buni, intelegeti ca pana la urma sunt niste rozatoare urate...de care probabil v-ati scarbi daca nu ati sti ca sunt de la pet shop si le-ati vedea asa pur si simplu alergand prin casa...judecati-ma, aruncati cu rosii stricate in mine...whatever...mie nu or sa mi se para niciodata frumosi si dragalasi sobolaneii astia...si n-am sa inteleg niciodata pe oamenii care ii cumpara...cata ironie...unii se chinuie din rasputeri sa anihileze sobolanii si altii si-i cumpara din magazin si cheltuie o gramada de bani sa ii intretina...mai mult nu puteti? disgusting...mai degraba cresteti un gandac de colorado...

eu...I am definitely a dog person...si ironic, de curand am observat ca majoritatea prietenilor mei sunt posesori sau cel putin iubitori de pisici...sunt inconjurata de oameni ce cred in ideea: "cats rule the world"...eu am o problema cu pisicile...nu le urasc, dar nici nu le suport prea mult in preajma mea...dupa vreo 10 minute asa mi se pune un not in gat si simt ca mi s-a format un ghemotoc din blana tuturor pisicilor...nu accept ideea de a dormi in aceeasi camera cu o pisica...cu toate ca mi s-a intamplat de doua ori pana acum...nu vreau sa se repete experienta...mi-e frica...da, recunosc...mi-e frica sa nu inhalez un fir de par si sa mor...si da, sunt constienta ca multa lume doarme in acelasi pat cu pisica/pisicile si nu patesc nimic...dar la norocul meu, mi-e ca eu o sa fiu ala 0,(0)1 % care o sa pateasca ceva...paranoic me...
plus ca pisicile sunt altfel decat cainii...totul e cum vor ele...se alinta cand vor ele,te plac cand vor ele...si intotdeauna mi-au lasat impresia ca te parasesc daca gasesc ceva mai bun...sunt perverse...cainii sunt la polul opus... they'll always be there for you...nu stiu daca asta se transmite in/din caracterul proprietarului...ideea e ca, ciudat, dar majoritatea amicilor mei au pisisci...
pentru cine crede, se spune ca persoanele carora nu le plac pisicile au fost intr-o viata anterioara caine...carora nu le plac soarecii, pisici...si tot asa...

I'm definitely a do person...

o blonda traversa strada...

in aceasta seara in Brasov, o blonda traversa regulamentar pe o trecere de pietoni de pe strada A. Vlahuta...si doua masini marca BMW au fost implicate intr-un accident...

blonda eram eu...iar ei s-au busit din cauza mea...hahahaha...ce sa-i faci daca asfaltul e ud si lumea circula cu viteza...trist...

E-de-n

intr-o zi ma intrebam...

daca sunt case in Rai...

asta pentru cine crede in Rai...eu nu cred...

prima zapada...

neasteptat de repede...in noaptea asta a nins pentru prima oara...vine iar iarna...mai devreme decat ma asteptam...si tot pentru prima oara, nu ma intristeaza ca vine iarna...eu sunt un grinch cand vine vorba de prima ninsoare...toata lumea e fericita, toata lumea vrea sa iasa afara si sa vada prima zapada si sa se bata cu bulgari...eu sunt personajul ala morocanos care cruceste si dumnezeieste ca a venit iarna cu frigul ei care parca nu se mai termina...cu toate astea, anul asta, pentru prima oara in viata, am simtit o amorteala de placere ca imi ingheata nasul si ca simt nevoia unei caciuli pe urechi...ceea ce e ciudat, pentru ca eu urasc frigul...eu sunt una dintre cele mai friguroase persoane...tocmai eu sa ma bucur ca vine iarna? tocmai mie sa imi tresalte inima la mirosul de iarna?

poate ca frigul imi aduce aminte de tine...poate ca de aia zambesc...poate ca de aia te-am visat aseara...

un an...Brasov, probably the best city in the world

anul trecut pe vremea asta ma mutam in Brasov...ieri de fapt s-a implinit un an de cand mi-am adus aici toate bgajele...am tot vrut sa scriu despre aniversarea asta, dar nu am stiut ce...incercand sa adorm aseara, mi-a venit ideea unei liste cu lucruri noi pe care le-am facut de cand m-am mutat in Brasov...asa ca, pentru prima oara am...stat in gazda...unde am stat intr-o camera cu 78 de icoane...am stat in chirie...am locuit singura in casa(garsoniera)...am jucat tenis...play poi...am tinut in mana o spada...am intrat intr-un ordin cavaleresc si am participat la festivaluri medievale ca si hangita/fotograf...mi-am facut primul abonament(la internet)...am sters geamuri...batut si frecat covoare singura...am ars bani...am batut o capsa...am schimbat o yala...am impodobit bradul de Craciun singura...am urcat iarna pe munte (Malaiesti - 1720m)...m-am indragostit de un om extraordinar, pe care inca il iubesc, chiar daca totul s-a terminat intre noi...am facut o ciorba de cartofi...am lipit purfix la geamuri...prima sedinta foto(Bucuresti)...am lucrat ca debarasator...am vandut cercei pe strada...am inceput sa joc darts...play poi cu foc...am dat cu var/vopsea lavabila...

timp de un an s-au intamplat multe lucruri...si frumoase si urate...si foarte grele si placute...ca la toata lumea...e greu de sintetizat...mi-am facut noi amici...nu se compara deloc cu prietenii din Bucuresti...dar sunt oameni ok...am schimbat 4 chirii in 3 cartiere...am ras, am plans, m-am enervat...a trecut...

acum un an ma mutam in Brasov pentru a ma regasi...pentru a lua o pauza si a descoperi cine e Raluca cu adevarat, nu ceea ce vrea ea sa fie...ma mutam aici pentru a imi gasi un rost in viata, pentru a gasi raspunsul la intrebarea "what happens next?"...dupa un an, tot nu stiu care e raspunsul...dar ma simt mai bine cu mine...

crossroads...

stiu ce vreau!
pardon...
intotdeauna am stiut ce am vrut.
ma scuzati din nou...
de mai bine de un an nu mai stiu ce vreau...

sunt momente in care nu te gandesti la ce vrei...sunt momente in care te lasi purtat de val...sunt momente in care nu-ti pasa decat de ziua de azi, caci cea de maine se va scrie maine...sunt momente in care iti imaginezi un viitor indepartat...dar sunt si momente in care trebuie sa iei decizii...e alba sau neagra? cand stii ca nu poate fi niciodata gri...si nici nu ti-ai dori sa fie gri...urasti compromisurile...momentele astea in care trebuie sa te decizi intre nonculori sunt momentele care dau de fapt culoare vietii...atunci se intampla cu adevarat ceva in tine si simti ca traiesti cu adevarat...indecizie...intrebari...bune si rele...avantaje si dezavantaje...ratiune...suflet...prieteni...familie...straini...vise...frica...nou...ceva ce stii de toata viata...obisnuinta...comoditate...necunoscut...aventura...adrenalina...curaj...incredere...putere...cojones...si in final: hotarare...

am lasat familia...am lasat prietenii...am lasat tot ce cunosteam...curaj...noul e bun...o noua viata de la zero...noi prieteni...noi locuri...care dupa o vreme se transforma in vechi...cunosti fiecare pietricica a drumului pe care mergi...am lasat iar prietenii...am lasat iar locurile cunoscute...an inceput din nou o alta viata...iar de la zero...trag aer in piept...va fi bine...alti prieteni...alte locuri care s-au transformat din nou in cunoscut...alte strazi a caror pietricele si denivelari le cunosc...vreau sa ma stabilesc...am obosit...nimeni nu a spus ca e usor...iar greul nu trebuie sa fie urat...ci mai degraba challenging...dar ce faci cand vrei sa te stabilesti, cand vrei sa te linistesti...cand vrei sa lasi bagajul din spate si sa stai...sa ai un loc caruia sa ii spui "acasa"...dar cand in acelasi timp simti ca aici nu mai e locul tau? ce faci cand vrei sa ramai in orasul asta, pentru ca "iubesc Brasovul", dar realizezi ca te-ai consumat deja in orasul asta...ce faci cand simti ca you don't belong there anymore, ca ai facut ce ai avut de facut? bine, nu ai facut tot ce era de facut, pentru ca mai niciodata nu faci tot ce iti propui, pentru ca nu totul depinde doar de tine...dar totusi simti ca ai consumat si locul asta...ce fac? m-am saturat sa o iau de la capat...si in acelasi timp mi-e sete sa start over again...

si-mi spun...ce e mai important este sa te simti bine cu tine...sa te simti bine cu ceea ce esti...si mai presus, sa stii cine esti de fapt...sa nu te mai confunzi cu ceea ce ai vrea sa fii...

in mare stiu ce vreau de la viata...dar toate se refera la un viitor indepartat care se termina cu "pana la adanci batraneti"...dar care e urmatorul pas? care e primul pas pe care trebuie sa il fac pentru a ajunge la for the rest of the life? cand eu nu pot sa ma decid...cariera viselor mele presupune o caruta de compromisuri...si mi-e frica sa nu uit cine sunt si sa ma transform, involuntar, intr-un robotel...cariera viselor presupune un oras obositor, stresant, gri si prafuit...orasul pe care il iubesc nu imi ofera ceea ce as vrea eu...mici compromisuri se fac peste tot, se pare ca nu putem scapa de boala asta...poate asta presupune o societate, o comunitate...prietenii s-au imprastiat peste tot in lume...familia e in suflet mereu...dar Eu? unde e Eul meu? unde e Sinele? gaseste-ti Eul, gaseste-ti Sinele...si gaseste o modalitate sa fi cu Eu si Sine...

realitatea e a voastra...visele sunt ale mele...

duminica...

ieri a fost duminica...zi de leneveala si relaxare...sau de recuperare de dupa cheful de sambata seara ce s-a incheiat de fapt pe lumina zilei de fata...

duminica de obicei mi-e lene...
duminica as vrea sa fac multe si nu fac...
duminica am impresia ca nimeni nu face nimic...ca nu misca nimic nicaieri...

duminica am senzatia ca lumea si-a luat vacanta de la realitate si ca fiecare traieste in visul lui...pe alocuri visele se intrepatrund...si sunt visele lor...

duminica ai feelingul ala strange ca vine ziua de luni, cand dai cu capul de pragul de sus si te trezesti la ceea ce cunoastem sub numele de Viata...
duminica parca se aduna toata oboseala saptamanii...si nu faci mare lucru de teama sa nu se acumuleze si mai multa oboseala...deja ti-e sila ca trebuie sa te trezesti la prima ora a doua zi...

pentru mine duminica e ca oricare alta zi a saptamanii, avand in vedere ca nu lucrez...si cu toate astea, fiecare zi a saptamanii este pentru mine o duminica...pentru ca niciodata nu stiu ce ma asteapta, ce se va intampla, cine ma va angaja...

duminica asta am simtit nevoia de plimbare...nu am mai iesit de foarte multa vreme la o plimbare...am iesit pe la 4 dupa amiaza si am fost surprinsa...trafic! da, stiu ca duminica toti bucurestenii fug de la munte inapoi in furnicarul de beton...dar si mai ciudat era ca majoritatea masinilor erau sub semnul BV...unde se duc toti oamenii astia? oare toti au iesit ca mine in hipermarket dupa de-ale gurii? nu cred...unii din ei clar vin de la cumparaturi...chiar daca sunt in masini, se vede pe fetele lor de familisti...au fost impreuna sa cumpere de mancare pentru saptamana ce urmeaza sa inceapa...la cei de pe strada observi involuntar sacosele mari cu numele magazinului...
ma uit la oamenii de pe strada...ii vad si pe cei din masini, cand se opresc la semafor...unii dintre ei sigur merg in vizita, imi spun...zambesc...mi-e dor...mi-e dor sa merg in vizita la cineva...imi amintesc cum era cand eram mica si mergeam cu ai mei in vizita la prietenii lor...sau cum mergeam in vizita la rude...sau cand eram in liceu si mergeam in vizita pe la fel si fel de prieteni...e frumos sa mergi in vizita...nu mai am parte..."cand cresc mare vreau sa ma fac musafir"...

duminica e ziua de iesit in parc...o gramada de bunici isi plimba cealalta gramada de nepoti...le cumpara dulciuri si ii lasa sa se dea in leagan...

cand se face rosu masinile opresc la semafor...o tigancusa trece printre ele si cerseste un banut...de pe partea cealalta un puradel de maxim 9 ani sare de pe trotuar tinand in mana o sticla...vrea sa spele parbrizele...pacat, mai degraba le murdareste...

duminica e sfarsitul si inceputul...si ma intreb oare ce e mai nasol: duminica cand stii ca e ultima zi sau luni cand o iei iar de la capat?

vreau !

tinandu-se strans de mana, se uita in sus cu o privire blanda care nici nu ar trebui sa fie insotia de cuvinte..."vreau"...spune copilul parintelui care il priveste parca mult prea de sus...parca s-ar ruga la cer...prin magazine, copii vor tot felul de lucruri...roaga frumos, cu privirile lor cu ochi mari si rotunzi...sau apeleaza, inconstient, la tehnici de manipulare...se dau cu fundul de pamant, bat din picior, se incrunta, tipa, plang, dar in nici un caz nu se desprind de locul cu pricina si, cel mai probabil, nu il lasa nici pe parinte sa se desprinda prea usor de acolo, cel putin nu fara sa atraga privirile tuturor...
inca de cand eram mica ma intrebam de ce unii copii se manifesta asa...de ce se chinuie sa faca scene din astea oribile fata de parintii lor pentru a obtine un sirag de gume de mestecat colorate, sau o jucarie...niciodata nu i-am inteles si am stiut ca niciodata nu am sa procedez asa...mie imi placea sa ma uit prin vitrine si sa merg acasa si sa visez la ce descoperisem...imi placea sa revin la vitrinele unde era ceva interesant, doar sa verific ca nu s-a vandut...mie imi placea sa stau intinsa pe pat, cu privirea in tavan si sa visez la cai verzi pe pereti...cand eram mica puteam face asta de dimineata pana seara...acum timpul parca trece mai repede...cand eram mica stateam minute in sir si desenam cu cioburi de sticla in caleidoscop...always a dreamer...
rar, cand imi placea ceva cu adevarat sau, dupa caz, cand imi era prea pofta...ceream si eu, totusi eram copil ca oricare alt copil...am incercat sa ma imaginez dandu-ma cu fundul de pamant si urland pana mi se da obiectul cerut...dar pur si simplu nu am putut niciodata sa ma pun in ipostaza asta...mi-ar fi fost rusine...rusine cu mine, rusine ca ii fac pe parintii mei de rusine, rusine de ce ar spune lumea, rusine de ce ar simti mama...ea care s-a chinuit sa ma creasca si sa ma invete tot ce e bun...nu puteam sa ma razbun tocmai pe ea...pe ea o intelegeam, simteam mereu ce simte ea...cand era nervoasa ma enervam si eu, cand zambea zambeam si eu, cand dormea, parca ma lua si pe mine somnul...cand eram mica imi placea sa fiu oglinda ei...imi placea sa cred ca sunt mama in versiune mai mica...stiam cat de mult seman cu ea...
si oricat as fi vrut si eu sa ma dau cu fundul de pamant si sa primesc obiectul cerut...nu ma puteam imagina pana la capat in scena asta...inca de cand eram mica am stiut importanta banului...stiam ce inseamna sa nu ai bani...stiam ce inseamna sa ai bani...si intelegeam inca de pe atunci care sunt prioritatile...mancarea, facturile, intretinerea, consumabilele aferente...si apoi mofturile...aveam cate putin din toate, de ce sa am toate jucariile? aveam cate ceva din fiecare...si cand vedeam ceva care imi place, remarcam subtil ca imi place lucrul respectiv...stiam ca mama aude si intelege din prima...si stiam ca va tine minte si ca imi va cumpara cand va fi momentul...nu avea rost sa o bat la cap atunci cu insistente plangacioase...stiam ca daca e, am sa am parte de ce voiam cand se va putea...
imi amintesc cum bunicii mei le spuneau vecinilor sau cunoscutilor cum ca ei discuta cu mine cum discuta cu un om mare...imi amintesc ca la 7-8 ani dezbateam cu ei pe teme de politica...si parintii mei la fel...mi-au vorbit mereu ca unui om mare...fara lugu-lugu, fara cuvinte stalcite just for fun, fara mataieli si maimutarii...imi vorbeau ca si cum se vorbeau ei intre ei...poate de aia si eu ma comportam altfel decat ceilalti copii...poate de asta nu am putut niciodata sa ma imaginez ca fiind copilul care se da cu curu de pamant ca sa primeasca o jucarie...ci mai degraba ala care spune o data si apoi asteapta...

mi-e dor sa-mi desenez visele pe pereti...
vreau un caleidoscop...