ma inteapa inima...

o fi de la frig...
de la vin fiert...
nu stiu..
dar simt niste intepaturi...ca si cum ar fi cineva acolo inauntru care incearca sa iasa...si impinge cu varful umbrelei...
hai, iesi...
si totusi, mai stai si tine-mi de cald de dinauntru...
chinuie-l pana simte ca traieste...
chinuie sufletul sa simt ca traiesc...

si totusi: ma inteapa inima...

let it...be summer...

nu vreau sa let it snow...let it snow...let it snow...

vreau sa fie vara si sa ma imbrac in rochia mea neagra cu buline...sa ma incalt cu sandalele retro cu talpa ortopedica de lemn si sa ies flu-flu in oras...doar cu o esarfa aruncata casual pe umeri, in jurul gatului...sa ma tin de geanta si sa zambesc cand imi bate vantul prin par...sa merg pe o terasa si sa beau cu paiul un cocktail...

am nasul infundat si chef de vin fiert...dar lene sa ies in oras, daca ar fi sa am cu cine...cum vine asta? si totusi mi-e pofta de vin fiert la fel cum imi e pofta de vara...

si am strigat...BINGO!!!

acum vreo luna jumate vindeam la un targ, la o taraba de lemn pe strada in Brasov...trebuind sa folosesc toaleta la un moment dat, o tanti de la taraba de langa ma indruma in cladirea de vis-a-vis...in criza de timp, fara inlocuitor la vaznare, nici nu ma mai gandesc si intru pe usa indicata...dupa ce trec si de a doua usa ma trezesc intr-o sala plina cu mosi si babe care jucau...Bingo...nu-mi venea sa cred ca exista asa ceva la noi in tara...pentru mine intotdeauna Bingo a insemnat un joc pe care il joaca babele din State...in nici un caz cele din Romanica noastra...ce vis neimaginat...mi-am zambit si m-am intors la taraba mea de lemn, in timp ce in sala se striga "Bingo!"...
mi-am dorit si eu sa merg, dar cum planul de acasa nu se potriveste mai niciodata cu cel din targ, n-am mai ajuns...si cui sa ii spun "hai la Bingo!"...ar rade cunoscutii de mine si cu fundul...cui sa ii adresez o astfel de intrebare? amicilor care is plini de bani si frecventeaza doar baruri scumpe? domnisoarei manager? domnului inginer constructor? domnului patron? copiilor de bani gata? pana si amicul de vinde ochelari pe Republicii mi-ar rade in fata...chiar si ala de canta pe aceeasi strada si strange bani in palarie...
lumea e reticenta la nou...si multi considera ca daca am crescut mari nu mai putem face tampenii si nebunii...si privesc toata treaba asta cu Bingo ca fiind lame in loc sa o vada ca pe ceva distractiv...e o sala veche...cu mult miros de fum...in care vin doar mosi si babe...cocalari si tarani...si isi joaca banii la un joc de noroc...Bingo e ceva de jos...poate daca era vorba despre vre-un Casino as fi putut sa pun intrebarea asta celor de mai sus...
si totusi...nu-mi plac jocurile de noroc...nu m-au atras niciodata...nu m-au facut niciodata sa-mi pierd capul...nu ma pricep la jocuri de noroc...la carti pierd mai mereu...si m-am invatat sa nu ma supar...e un joc pana la urma si cineva trebuie sa piarda...si daca tot nu castig, macar sa pierd...un loc 2 sau penultim nu mai aduce aceeasi satisfactie ca un ultim...eu ma bucur cand pierd...eu zambesc...pentru ca joc de dragul jocului...de curiozitate, de amuzament...nu joc pentru a castiga...mi se pare mai important si mai interesant ce se intampla pe parcursul jocului, decat rezultatul final...nu pot sa fiu ipocrita sa spun ca nu-mi doresc sa castig...mi-ar placea sa fiu cea mai buna...dar daca nu a fost sa fie...macar sa ne simtitm bine...
ei...asa e si cu Bingo-ul asta...am vrut sa merg sa joc de amuzament...sa vad daca se simte asa ca in filmele hoolywoodiene...am vrut sa ma distrez...nu sa-mi joc ultimii bani de mancare sau mai stiu eu ce...nu sa-mi fac din asta o ocupatie zilnica si nici macar saptamanala...
ieri am gasit cadrul potrivit si oamenii care sa spuna "DA"...si am mers la Bingo...eram un fel de happy-three-friends care la douazeci si ceva de ani fiecare, ne-am simtit extraordinar intr-o spelunca de local ca Bingo-ul din Brasov...am ras, ne-am simtit bine...eu chiar am castigat...de doua ori...100 de lei...pe care i-am impartit frateste astfel incat cand am plecat de acolo era toata lumea pe zero...am baut un suc, ne-am simtit bine...si practic n-am cheltuit nici un leu...azi am revenit pt ca am primit ieri niste bilete cadou...am mai investit cate 5 lei de fiecare...eu azi am castigat de 3 ori...am baut iar un suc, am mancat si un fursec si la sfarsit am plecat acasa cu ceva mai multi banuti decat cu cati am venit...
si noi am decretat ca e mult mai fun sa mergi la Bingo decat sa iesi intr-un bar...si ca o data pe luna trebuie sa repetam experienta asta...de ce? simplu: nu esti nevoit sa asculti discutiile altora, nu trebuie sa vorbesti tu prea mult, nu ramai in pana de subiecte, nu te plictisesti, te simti bine, razi, formezi o echipa, iti antrenezi atentia si nu cheltui la fel de multi bani, ba chiar pleci cu bani in plus...

cand am castigat prima oara aproape ca n-am avut glas sa strig BINGO...ma imaginam urland si sarind in sus de bucurie...dar am avut fix reactia inversa...de fiecare data m-am inrosit la fata de parca facusem ceva rau...cred ca ma intepau privirile babelor veterane...eu noua in peisaj si deja am castigat de atatea ori...

m-am simtit extraordinar in echipa happy-three...insa m-au intristat mult oamenii din sala...Sfanta Luni - o baba pe la 70 de ani care fumeaza tigara dupa tigara de i s-a innegrit fata de la atata tutun si care te baga in P**A ei daca castigi tu si nu castiga ea...Shreck - tanarul tip taran care isi ia cat mai multe bilete "poate-poate" castiga ceva, dar n-ar munci pentru banii astia...Vanatorul, care sta cuminte si elegant la o masa cu calculator si dupa ce castiga vre-o 2-3 Bingo-uri isi vede limita si pleaca...Harca - baba cu gura lasata in jos ca o paranteza trista, care se stramba chiar si atunci cand castiga...s.a.m.d.

la Bingo e un miros greu de tutun...toata lumea fumeaza...cred ca eram singurul ne fumator de acolo...la Bingo pentru noi a fost fun si mai vrem, dar pentru restul e ca un mod de viata si e trist...

si totusi s-a intamplat...am noroc la Bingo cum nu am la nici un alt joc...daca tot cu dragostea e prost...

BINGOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO

METROREX misogin si RATB darnic...

In primavara ma aflam pe peron intr-o statie de metrou din Bucuresti...fiind singura si asteptand plictisita metroul, mi-am aruncat ochii pe unul din marile LCD-uri ce coboara din tavan...pe fondul unor fotografii ce ilustrau cupluri fericite sau nefericite...rulau niste casete cu diverse mesaje-sfat...mi-am spus ca sunt la fel ca si rubricile de horoscop din reviste si ziare...n-am dat importanta la ce scria...dar cum trenul tot nu aparea si nu era nimeni cunoscut prin preajma, m-am hotarat sa citesc ce sfaturile de cuplu de pe televizorul de la metrou...sa-mi trag palme!!! rulau numai mesaje de genul: "femeile se ataseaza de barbatul nepotrivit", "este vina femeilor ca se implica prea repede intr-o relatie", "femeile sunt prea cicalitoare"...misoginism pe fata...discriminare...nu-mi venea sa cred ce citeam...nu-mi venea sa cred ca un mesaj atat de discriminator fata de toate femeile ruleaza la un post de televiziune difuzat in toate statiile de metrou din Bucuresti...e drept...nu e post national de televiziune, nu are un rating, dar are ca public tinta pe tot romanul si strainul care circula cu metroul...dupa ce ca Romanica noastra incepe sa puta din ce in ce mai tare a kkt, acum ne trainuim poporul sa fie misogin? si in minte imi revine momentul in care la o ora de lb romana din liceu am invatat despre stereotipul femeii romance de la tara...care mergea mereu cu o jumatate de pas sau un pas in urma barbatului, care nu era educata, nu avea drepturi, principalele ei datorii fiind sa faca copii, mancare si curatenie...romanca noastra se prezenta ca o casnica (aparent) proasta si nascatoare de cati mai multi copii...stereotipul femeii de la noi ne prezinta o femeie cu capul plecat in pamant ce traieste parca singura intr-o societate patriarhala...
mi-am tras cu gandul doua palme peste fata si mi-am amintit ca nu facem nici o caracterizare a vre-unui personaj literar de roman...sunt in anul 2010 in Bucuresti si ma uit pe un LCD generos ce imi spune ca femeile sunt proaste...intr-o asa zisa capitala europeana este promovata discriminarea sexuala...outrageous...imi venea sa iau o piatra de jos si sa stric mesajele-sfat...dar la metrou pe jos nu sunt pietre si probabil ca imi faceau si dosar penal daca crapam LCD-ul...mi-e sila...de ce se intampla la noi...de spiritul de turma...mi-e scarba de ignoranta din societatea asta...

Dupa toata povestea cu reclamele misogine de la televiziunea de metrou, cateva saptamani mai tarziu am fost si mai surprinsa sa aud intr-un autobuz bucurestean ca RATB te premiaza daca iti compostezi biletul electronic...m-am chinuit sa aud in ce constau premiile oferite de RATB, dar era prea multa zarva si claxoane si n-am mai inteles nimic...o campanie de PR ce incearca sa educe romanul sa isi valideze cardul cand urca in mijlocul de transport...faina ideea, dar m-a busit rasul...e vorba de cocalarul nostru autohton pe care il doare intre picioare de bilete si abonamente...come on...sa fim realisti...oricat de mult mi-ar placea, oricat de mult mi-as dori...la noi nu o sa sensibilizezi si nu ai sa educi pe nimeni sa isi cumpere bilet sau sa isi faca abonament pe transportul in comun printr-o astfel de campanie de PR...la noi inca trebuie reguli si pedepse...cu bombonica premiilor nu atingi decat copii si studentii mai destupati la cap...tineretul receptiv, aia fainii...cocalarii si golancele nu vor raspunde la educarea prin recompensa...
deci la metrou te invata sa fii misogin si in autobuz sa iti faci abonament...interesant...

concluzia: Vreau o tara ca afara !

am colorat...

azi am colorat...m-am plimbat...am inotat...si am ascultat muzica faina...
ce mi-as putea dori mai mult? eh, as putea sa imi mai doresc eu multe...dar nu poti sa le ai pe toate...cel putin nu intr-o zi...

mi-era dor sa stau intinsa pe burta pe pat si sa colorez intr-o carte de colorat...in timp ce pe fond muzical imi canta Portishead, Lamb, Imogean Heap, Coldplay, Blue Foundation, Joanna Newsom, Stereophonics, Au Revoir Simone, Travis etc...e drept ca s-a uitat cam stramb vanzatoarea de la librarie cand i-am cerut doua carti de colorat...creioane aveam...le am de cand eram mica si tin la ele...asa ca azi am colorat Frumoasa si Bestia...printesele cu rochiile lor care ma fascineaza de cand ma stiu...

azi m-am plimbat pe sub Tampa...si am avut senzatia ca vine primavara...si ca frunzele galben-maronii de pe jos sunt doar o iluzie dintr-un trecut ce va sa vina..era cald si un hanorac ma facea sa simt ca e prea mult...soarele incalzea moale o dupa amiaza linistita...am pus pauza la tot...am dat ignore...si am respirat aerul din primavara ce nici nu a fost...

azi am inotat...imi era dor sa inot...iubesc sa fiu in apa...chiar daca nu stiu sa inot prea bine...intotdeauna inotul imi face bine...ma oboseste fizic, dar atat de mult ma linisteste spiritual...cand inot ma lupt cu mine...si parca imi indepartez toti demonii...cand inot ma lupt cu mine si cu lenea mea...se lupta vointa cu neputinta...visul cu obisnuinta...si e minunat cand imi depasesc limita...cand vad ca pot mai mult ca data trecuta...imi place la nebunie sa inot...sa simt apa in jurul meu...mi-era dor sa ma inind pe apa, sa imi scufund urechile, si sa ascult apa...apoi gandurile...apoi nimicul...pacat ca la bazin nu pot sa vad cerul...pacat ca apa miroase a clor si nu miroase a mare...pacat ca ies pe gresie si nu pe nisip...

azi am facut ce am vrut...azi am facut ce imi place...azi m-am regasit...azi m-am linistit...azi m-am bucurat...azi m-am simtit de cateva ori Eu...

azi am colorat...cu creioane colorate...cu frunze si pasi...cu vise in apa...
azi m-am colorat...

can't take my eyes off you...

as vrea sa te uit...si sa treaca timpul...sa treaca amintiri...si calatorii...si veri...si multe fire de nisip peste trupurile noastre...care sa ne incalceasca parul...sa ne bata multe valuri...care sa ne ameteasca si sa ne tranteasca la pamant...si sa ne inghete multi fulgi de nea pe gene si pe buze...as vrea sa treaca timpul si odata cu el sa te stearga din mintea mea ca si cand nici n-ai fi existat vreo data...pentru ca adevarul e ca nu prea ai existat in viata mea...
or sa fie mereu chestii care sa imi aminteasca de tine...si ce frumos ar fi totusi in timp sa le uit...si sa le iau ca si cum sunt ele. si doar atat...sa fie o strada si doar atat, nu strada unde nu stiu ce s-a intamplat...mi-ar placea sa dispari din trupul meu asa cum vantul spulbera praful...si in urma lui ramane liniste...si nici o urma...ca si cum nici n-ar fi fost...ca si cum nici n-ai fi...pentru simplul fapt ca eu nu mai stiu ca tu esti...
si dupa toata uitarea asta...sa bata intr-o zi, asa ca din senin, vantul...si sa-mi cante in par prima melodie...de fapt singura melodie valabila...sa-mi piara zambetul si sa intorc capul...sa te vad fix pe tine dintre toti...sa incremenesc de uimire...sa mi se inradacineze picioarele in podea...sa mi se blocheze privirile in directia ta si sa nu mai pot sa ma misc sau sa clipesc...am sa uit de ce am venit acolo...am sa stiu dintr-o data cine esti...si ca ai existat in tot timpul asta undeva...or sa-mi zambeasca ochii si am sa ma simt ca acasa...pentru ca te-am regasit, fara macar sa fi stiut ca tu existi...si o liniste o sa ma imbratiseze asa cum te invaluie caldura cand intri in casa iarna de la frig...sa amortesc spre a-mi trezi simturile...sa aud briza cum iti canta, odata cu tine, melodia...sa ma simt ca intr-un film in care a sosit momentul sa se cante melodia principala de pe coloana sonora...si chiar sa o aud...sa ne zambim ca doi copii ce ne simtitm ca suntem...
sa ma uit in ochii tai si sa ma vad pe mine, asa cum sunt eu de fapt...chiar daca tu nu m-ai stiut niciodata...sa te uiti in ochii mei si sa te vezi pe tine cum esti tu de fapt...chiar daca eu nu te-am stiut niciodata...sa ne dam seama ca nu conteaza tot timpul asta ce a trecut, in care noi ne-am uitat...sa ne dam seama ca ne-am uitat, dar ca undeva acolo in reflexe am trait mereu unul in altul...si tot ce trebuia pentru a ne aminti de noi era sa ne regasim in acelasi timp...cand nu ne asteptam...tot ce trebuia era ca uitarea sa fie asa de mare, existenta noastra sa ne fie asa de indiferenta si drumurile atat de separate...dar sufletele deschise...pentru ca ochii sunt de cele mai multe ori orbi...
sa realizez ca te-am cautat in toti oamenii...sa inteleg ca m-ai cautat in privirile tuturor...fara sa stiu, fara sa-ti dai seama...sa ne buseasca rasul si sa ne fastacim privirile in jos...spunand-ne in gand "ce simplu era...daca mi-as fi dat seama atunci"...sa ne uitam unul la altul si sa intelegem ca am avut nevoie de tot timpul asta de uitare...ca am avut nevoie sa nu stim unul de altul...ca altfel nu am fi avut cum sa ajungem aici...sa ne bucuram ca ne-am trait pana acum in uitare si de acum impreuna...
sa fie totul natural...ca si cum intalnirea noastra era fireasca...nu o revedere dupa mult timp de uitare...tu sa ramai unde erai de la inceput si sa iti vezi de treaba ta...emotia sa o ai doar in priviri...iar eu sa vin calm spre tine...dar simtind apasarea fiecarui pas pe podea, miscarea fiecarui fir de par...sa constientizez fiecare bataie de gene...si sa ma abtin sa nu las emotia sa-mi curga din ochi...sa ajung langa tine si sa ocup locul ce parca ar fi fost al meu din totdeauna...sa nu facem o scena...dar sa dam drumul la toti fluturii colorati, pe care doar noi ii vedem...sa fie vara...
We'll not forget the breeze...

Viper sau Cum vrei sa pedepsesti o fata elegant

In seara asta am iesit in oras cu niste prieteni vechi din generala...ne stim de cand eram copii, deci nu mai suntem pe aceeasi lungime de unda decat in ceea ce priveste amintirile, valorile, poate moralitatea...in rest avem stiluri diferite de a ne imbraca, de a ne distra, de a dansa, de a vorbi, de a glumi, de a ne comunica...ascultam fiecare alta muzica...si ne invartim in cercuri diferite de oameni...ei sunt cam pe acelasi val...eu sunt pe altul...cu toate astea, inca tin la ei si ii consider prietenii mei...si cum vin in Iasi de cateva ori pe an, ma bucur sa ii intalnesc, indiferent de unde mergem sau la ce ora ne intalnim...in seara asta alegerea a fost Viper...
ultima oara fusesem la subsolul Iulius Mall acum 6 ani...prietena mea cea mai buna ma tara dupa ea prin tot felul de cluburi in care se asculta house si muzica de radio...mergeam cu ea, pentru ca era prietena mea cea mai buna...dar in seara asta numai de tuci-tuci nu aveam chef...m-am linistit cand am intrat in Viper, descoperind ca nu mai e o bomba plina de fum unde nu te vezi de fum si nu te auzi de muzica...chiar nice as putea spune...un fel de sports bar unde poti juca de la biard la ruleta si pacanele...lume destul de ok si muzica surprinzator de buna...cu Depeche Mode si George Michael...chill, mergea...totul s-a spulberat insa cand am fost nevoita sa merg la baie...cum am deschis usa m-a izbit un miros care mai degraba as putea sa il descriu in culori decat in cuvinte...in jur curat...modern sa zic asa, deci nu o buda sa-ti aminteasca de anii '80...curat de nu vedeai pe jos un fir de par...in schimb un miros de iti venea sa nu mai faci nimic...tma blestemam ca sunt om si ca am nevoi din astea in urma berii...nu stiam cum sa mai ies si cum sa fac sa nu ma mai intorc...
ma intorc in bar cu o fata scarbita si ma uit la oamenii din jur ce stateau linistiti la mesele lor...ma intrebam cum pitipoancele alea cu cracii pana la intrerupator si fustele pana sub buci se duc ele asa simandicoase la buda aia infecta...dar mai funny, ma intrebam cum ar fi daca baietii ar sti cat de oribil miroase la baia fetelor...daca ei stiu ce chinuri indura o fata cand se duce la baia aia...ca nu stii daca sa plangi, daca sa te intorci si sa pleci, daca sa injuri sau daca sa vomiti...pentru ca nu merge cu tinutul respiratiei...
si daca esti baiat si vrei sa te razbuni pe o pisi lovita sub nas si cu aere de vedeta...du-o in Viper si beti o bere...sau orice sa o faca sa se duca des la baie...ca paote asa o sa-i coboare nasul mai spre pamant...si nici nu esti invinuit ca ai fost nesimtit sau deplasat cu ea...

moment important

cine scrie si simte nevoia sa scrie pentru a impartasi lucrurile pe care le simte, are la un momentdat perioade de blocaj...in care oricat de mult ar vrea s scrie si deschide editorul blogului...se uita in gol la cursorul negru ce palpaie pe hartia electronica alba...se blocheaza...acest cineva vrea sa se descopere si sa se faca inteles, insa e atat de blocat ori atat de down...incat inchide pagina si nu mai scrie nici o postare...din varii motive...ori isi spune ca nu are nici un rost sa scrie despre acel lucru din vata lui, crezand ca totusi nu e un lucru atat de important sau interesant...acest cineva poate renunta la instinctul lui de zoon politicon ce prin natura lui socializeaza...si in loc sa se comunice se agata de fel si fel de motive cum ar fi lenea sau sentimentul inutilitatii...acest cineva se conformeaza majoritatii si se blocheaza in fuga lui spre a deschide ochii lumii si a contibui la dezvoltarea umanitatii...ca pana la urma asta obtinem noi cand discutam...ne dezvoltam ca specie, din dorinta de a sti mai mult, de a creste...si pe cat de mercantila e concluzia asta, pe atat de naturala este...carapacea si instinctul de conservare...pragmatismul ce te indeamna sa te protejezi pt a supravietui, ce depaseste implinirea pe care o obtii daca ai actiona instinctual, primordial, deci liber...
pentru a constientiza toate aceste lucruri...trebuie sa fim genul de oameni care remarca, cauta, se bucura si apreciaza lucrurile marunte...cerul ala albastru pe care il vezi dupa lung timp cand vine primavara...si zambesti tamp si singur pe o strada principala din capitala...cand toti oamenii din jur traiesc robotic, mergand si actionand...luati in valtoarea jobului corporatist, a grabei, a lipsei de bun simt, a simplitatii in gandire pentru o viata mai usoara, a fugii de sentimente prin imbratisarea grijilor de zi cu zi...aceste lucruri nu le poate crede si aprecia decat cineva care realizeaza ca e ceva dincolo de noi si de egoismul nostru, dincolo de fericirea proprie...de reusita si cauta fericirea in exterioul lui, primordial...si imi tot vine in cap filmul "Into the Wild", pe care daca nu l-ati vazut, vi-l recomand...credeam ca e un film de hollywoodian mai inteligent, dar totusi cu exagerarile de rigoare, caci dramatismul vinde....de fapt poate cea mai adevarata ecranizare despre viata...uitati-va...un fel de Zeitgeist care iti deschide ochii asupra felului in care ar trebui sa traim, dincolo de divinitate, politica si economie...
asa cum nu m-a crezut nimeni cand am spus ca am vazut cum intra o spada in abdomenul meu cand m-am ridicat prima oara din pat dupa operatia de apendicita...asa nu or sa ma inteleaga majoritatea despre ce am descoperit...sensul vietii, veridicitatea miturilor, valoarea vietii de la inceputurile umanitatii...ce incerca sa ne transmita Avatar intr-un mod comercial si tipic hoolywoodian...
omul care de ceva vreme nu mai are incredere in toate calitatile si capacitatile sale...a descoperit ca trebuie sa fii un pic nebun, ca toti filosofii si liderii de opinie, personajele iomportante ce au marcat prin curajul lor intreaga umanitate...tre sa fii un pic dus si un pic altfel sa te detasezi total de etica sociala, de dorintele si nevoile induse de societate, de stereotip, de indocrtinare...trebuiie sa poti sa te dezlipesti de corpul tau fizic sclav poftelor si sa te suspenzi undeva de-o parte...ca si cum te-ai desena tu pe tine pe o foaie...si de acolo sa analizezi tot ce te inconjoara...tot ce uiti sa mai apreciezi, tot ce ti-e lene sa faci, toate gandurile de care te chinui sa fugi...asta inseamna tupeu, autocunoastere, incredere, curiozitate, rebeliune, spirit revolutionar, putere, inteligenta, al 6-lea simt, lupta impotriva conditiei...de fapt realizez ca inseamna in acelasi timp acceptare si renuntare la conditia umana...a acceptarii pe teoria "what you see is what you get" combinata cu "what you see is what you are", lika a part of you...
in momentele astea de hiper-luciditate te cunosti pe tine ca si cum ai citi o carte cu povesti eroice din vremuri de demultcandva iarna, in pat, invelit cu toate paturile incat sa fie coazy...cand creezi caldura in tine si afara totul e rece...odata, cand eram la inceputul facultatii...intr-o pasa depresiva, am realizat ca "OAMENII POT MAI MULT DECAT CRED EI CA POT"...idee ce abia acum pot traduce in faptul ca pe noi ne motiveaza, ne face sa ne nastem incontinuare, sa traim chiar daca viata pare plictisitoare si nimic nu iese conform planului...pe noi ne determina sa existam ca specie tocmai setea de cunoastere...dezvoltarea continua ce e atat de greu de acceptat ca si neputinta de a-si imagina o fiinta umana universul infinit...dezvoltarea tehnologica, intelectuala, sentimentala, extrasenzoriala...noi oamenii fugim dupa diverse chestii in viata in incercarea de a obtine lucruri care sa ne faca mai multumiti, mai linistiti, mai in echilibru, intr-un cuvant, de a obtine pacea interioara in armonie cu ceea ce ne inconjoara...fugim prin viata dorindu-ne sa fim mai mult...fspritul competitiv si dorinta de a te ridica din multime...de fapt fugim sperand si visand ca exista mai mult...puterea creativitatii si a sperantei care ne diferentiaza pe noi de animale...daca nu ne-ar duce capul sa gandim mai departe decat cunoastem, daca nu am visa mereu sa escoperim lucruri noi...
si cui ii pot eu spune toate astea...asa incat sa le inteleaga, sa le creada, sa le simta si sa le gandeasca la randul lor...cum poate sa nu-mi fie frica ca dand share la toate gandurile incurcate si intense prinse in mici idei filosofice...am sa fiu considerata demna de spitalul de nebuni...ii inteleg pe Eminescu si Nichita, pe Blaga si pe Heidegger...pe Kirkegaard si John Lenon...ii simt ca au trait aceeasi descoperire si ca au gasit, daca nu acelasi, macar partial acelasi raspuns referitor la rostul vietii...si cum un sac de cunostinte nu te ajuta decat sa ai o alta perspectiva, inteleg altfel tot ce am citit din scrisul lor...
enjoy a good morning :)

om bun

ieri am realizat ca eu sunt un om bun...stiam asta deja, pentru ca mi-e imposibil sa fac rau cuiva, insa ieri mi s-a confirmat cu adevarat ca sunt un om bun...si asta doar uitatndu-ma si ascultandu-i mai atent pe oamenii din jurul meu...
in weekend-ul asta am fost cu pietroaiele lui Smeagol la targ in Targoviste sa le vand la zilele orasului...in Targoviste mai fusesem de vreo 3 ori, insa nu am vazut niciodata nimic din oras si niciodata nu am reusit sa mutam bauta din camin din Mordor in Fiord...vineri am descoperit ca Targoviste este un oras mic, dar foarte frumos...si am gasit eu o strada ce m-a facut sa ma simt in secolul 19 fosnind cu picioarele prin frunze moarte de castani...Targoviste e un oras ca oricare alt oras, cu oameni mai mult sau mai putin frumosi in exterior si in interior...nu am cunoscut decat oamenii ce s-au oprit la cortul meu, asa ca nu pot sa am o parere despre localnici...in schimb am cunoscut alti oameni veniti sa-si vanda produsele la targ...oameni care sincer m-au dezgustat intr-un asa un hal, incat in fiecare seara am plecat din Targoviste cu un gust atat de amar...ce surprinzator ma facea sa ma bucur de cum sunt eu...
poate ca gandind astea sunt la fel de rea ca si vecinii mei de targ, insa timp de 4 zile am fost inconjurata de prefacuti si barfitori, invidiosi si ipocriti...toate calitatile mai putin bune pe care le poate avea cineva se sintetizau asa de armonios in oamenii astia de nu mi-a venit sa cred...cum poti sa vinzi icoane si carti bisericesti, sa pozezi in sfantul sfintilor cand tu de fapt esti un bagabont care abia asteapta sa isi insele nevasta si care se uita numai dupa funduri de 16-17 ani? apai nu ti-e rusine tie mai barbate sa te dai tu PR-istul bisericii cand tu te ascunzi dupa cort sa tragi un snaps de bere? cum esti tu evlaviosul evlaviosilor cand minti si furi lumea pe fata?
poate trebuia sa incep altfel toata povestirea asta...1 la mana eu nu cred in dumnezeu...2 la mana vecinii mei de la targ vindeau icoane, matanii, carti cu rugaciuni si alte tampenii menite sa le cumpere tot prostul...sa le atarne de gat, de mana, de masina sau prin casa...niste kitch-uri infecte ce-mi intorceau stomacul pe dos...procedura la care contribuia si mirosul de tamaie aprinsa...pe fondul asta impresionant de dovada de credinta imi venea sa-mi trag palme singura sau sa-mi crap capul cu un bolovan de pe masa mea cand ii auzeam si ii vedeam pe oamenii ce le vindeau...de ce uita oamenii sa zambeasca si se gandesc numai la bani? eu pur si simplu nu inteleg treaba asta...4 zile la rand oamenii astia vorbeau numai despre bani...despre cum nu e vanzare, despre cum vine lumea si se uita si nu cumpara...ii faceau in toate felurile pe oamenii ce puneau intrebari dar nu cumparau si ii pupau in c*r pe ce ce scoteau 5 lei din buzunar sa le cumpere cate un cacat de pe masa...mai mult, se luau si de clientii mei...ei nu intelegeau de ce eu ma port frumos cu toata lumea, fie ca conversatia se lasa cu vanzare sau nu...oameni care ma sagetau cu privirile cand ma vedeau ca vand ceva, oameni care nu stiu vanzari dar care vor sa faca bani...o rautate pe care eu nu o pot explica si pe care nu vreau sa o inteleg...radeau de mine ca stateam si le explicam oamenilor si ca le zambeam tuturor...apai cu oamenii trebuie sa te porti frumos, chit ca iti cumpara marfa sau nu...trebuie sa fi dragut pentru ca de asta esti acolo, nu ca sa aplici o mutra acra si sa ceri bani...mie nu imi place sa lucrez in vanzari, chiar deloc...dar uitandu-ma la cei din jurul meu, am ajuns la concluzia ca eu chiar sunt un om bun de vanzari...si mai mult, ca eu sunt un om bun pentru ca sunt un om bun, nu pentru ca ma prefac sa fiu un om bun...eu sunt ceea ce sunt pe teoria "what you see is what you get"...eu nu insel lumea, nu le vand minciuni si nu am sa lingusesc pe nimeni de dragul banilor...
oamenilor astora li se citeste rautatea in ochi...zambetele false se deosebesc de la o posta...sinceritatea e apreciata de oameni...dar dupa ei, cei sinceri sunt doar inadaptati sociali...cat de fals traiesc oamenii...treziti-va si uitati-va in oglinda la fetele voastre cand le vorbiti clientilor...uitati-va la voi cum aratati si cum va comportati dupa ce va pleaca clientii..."ce tot iti pierzi timpul cu toti fraierii care te intreaba si nu cumpara?", "mai da-i incolo de zgarciti, nu mai fi asa draguta", "ce prost merge", "n-am vandut nimic azi", "ia uita-te la cracii lu aia", "copii din ziua de azi nu stiu nimic"...dar faceti ceva sa schimbati asta? va dezgusta societatea in care traiti, dar nu faceti absolut nimic pentru a o schimba...e adevarat, noi suntem marunti si nu putem face schimbari semnificative, dar putem influenta viata celor din jurul nostru...de ce voi ati primit doar multumesc-uri si bani si eu am primit pe langa si oferte de munca si carti de vizita? de ce de la voi pleca lumea ca de la alimentara si de la mine plecau zambind? de ce pe mine ma salutau clientii zambind cand mai treceau prin fata cortului meu si in urmatoarele zile, iar voua nu va spuneau nimic? pentru ca eu stiu sa fac ceea ce trebuie sa fac...si anume sa fiu om...pentru ca eu nu pot sa vad numai interesul financiar...eu trebuie sa ma simt bine dupa o astfel de zi...si pe mine ma incarca extraordinar cand vad ca pot face oamenii sa zambeasca...ma bucur cand ii descopar unui om o comoara, o informatie pe care nu o cunostea...poate ca exagerez si eu acum...dar e un sentiment extraordinar sa fi tinut minte de catre un om caruia i-ai vandut ceva o singura data...nu sunt un om vesnic fericit, din contra...nu imi merge asa bine cum pare si nu sunt multumita cu ce se intampla in viata mea, dar nu am sa ma plang non stop despre toate astea...e asa de greu sa vezi partea buna a lucrurilor? nu zic sa ignori partile rele, sa uiti de probleme...ci doar ca e mult mai sanatos sa te concentrezi pe partile bune si frumoase...daca m-as gandi numai la toate relele din viata mea, as cadea intr-o depresie din care nici mama lui Stefan cel Mare nu s-ar mai ridica...dar nu...zambesc pentru ca cerul e senin si pentru ca reusesc sa fac un strain sa zambeasca, zambesc pentru ca ma pot ridica de pe scaun, pentru ca am cunoscut oameni noi si pentru ca odata cu fiecare conversatie invat cate ceva...
eu am vorbit si cu gunoierii si cu maturatorii de strada ce se opreau la masa mea, si cu copii de 12 ani, si cu batranele si cu oameni cu bani, si cu fete frumoase si cu fete urate...am vorbit si cu cei ce nu aveau bani si cu cei ce aveau multi...nu e greu sa citesti pe fata omului daca in momentul in care va pleca de la masa ta pleaca asa cum a venit sau cu sacosa plina...cu un pic de experienta ii citesti pe oameni din prima privire...dar vecinii mei fac discriminari...tigani ce urasc tiganii, vaduve ce iti amintesc din 30 in 30 minute ca ele sunt vaduve pure, barbatul care iti spune ca ii pare rau ca nu poate sa isi insoteasca copilul in prima zi de scoala si care dupa 5 minute baloseste dupa prima pustoaica de liceu ce trece prin fata corturilor...si in pauze toti astia se plang despre orice...se victimizeaza si isi plang de mila...si in acelasi timp arunca cu noroi in toata lumea, dar nu ar considera macar o clipa posibilitatea lor ca vinovati...ei sunt perfecti, dar cei din jur strica tot...cand nu realizeaza ca si ei fac parte din cei din jur...si tot n-am inteles de ce veneau sa mi se planga tot timpul mie...oare ii deranja ca zambeam asa de mult?

si cand realizezi un adevar, ramai blocat: sunt un om bun...ma bucur...zambesc...

United Colours of Community...thanks guys :)

First application to a training...first participation...the subject in interesting...not knowing how such a training is working is exciting...knowing that there are participants from other countries makes that more adventurous...since speaking all the time in English is a challenge...
The schedule was pretty busy...training sessions-coffee breaks-lunch-dinner-night program...pff...I want to write everything that happened, but I feel that if I do that I ruin all the special feelings...I can't describe...
So shortly...I liked almost all the people...I really really liked some of them, like keeping them as friends after the training too...the trainers were great...Thanks Andreea and Nicole, you were perfect...

Instead of saying to everyone how we will be remembering them, we wrote few words on a piece of paper...but I want to make this public...so, I have to thank all of you guys for giving me the chance to meet you...from:

Turkey:

ASU - you are my kas kardes, my Turkish delight...I will come to visit you soon :)

Ergun - aka "the God"...you made me laugh everyday...you teach me that everything and everyone is from Turkey :))

Montenegro (I mean Serbia undercover):

Branco aka Kejsi - I will not forget about the web site you showed me that day...please don't forget about the teddy bear business...we will get rich :))

Nancy - you were my best team mate...the most natural person in the training room

Sophie - nice smile, great attitude...you and Nancy are the most pink girls I ever met

Macedonia:

Darko aka Dare aka Dranko...you were the first foreign person I talked at this training, being my first team mate...you are my best friend from this training too...I felt like I know you for ages...and you telling me the same thing really touched me...I will never forget the sound when Andreea hit you with the ball in your head...every time I'll eat a chocolate pancake I will be thinking at you :) you are a добро парче and пријател :D

Aleksandar - aka The King aka The President aka singer, song writer and everything...always taking photos...you, Kejsi and Ergun were a great team in making us laughing every day...Ho-tel Mo-tel Margaritar! please write the project :) sorry the dog bit you

Katerine - always taking photos at the parties


Azerbaijan:

Vusal - "Thank You"...you are the person that thanked me most in my life...you are very polite, very careful...I would never forget how we smoked the cigarettes in the last night...I'm very proud that I had the honor to give you the diploma of graduation

Aziz - always making a presentation..."Zece lei, zece lei" :))

Mahammad - aka the laptop guy...always telling a joke...I will never forget how you put your hand into the aquarium in the restaurant

Georgia:

Tiko, Guro, Nana - thank you for the horn glass you gave me in the intercultural night...

Romania:

Elena - smart kid, friendly, creative, always making a presentation...maybe next time you will give others more opportunities to talk and/or express their opinions

Rodica - nice hair, great dancer

Cristi - aka Crispi..."I will be short", but never stopped talking...a bit pushy, but very friendly...I miss your questions and your jokes...

Adela - retro girl, my karaoke partner, crying colleague...

Special thanks to the organizers:

Andreea - "let's focus on the flip chart"...professional and friendly in the same time...I like you much

Nicole - I'd like to have the young spirit you have

Eugen - great support staff...miss your remarks


hope to see you all soon

Animalul inimii...

"aveam cate un prieten in fiecare bucatica de nor
de fapt asa sunt prietenii cand e atata spaima pe
lume
si mama spunea si ea ca e normal si ca nu accepta
sa ma fac prieten
mai bine m-as gandi la ceva serios"


"daca nu mai suporti viata, fa-ti ordine in sifonier. atunci grijile iti aluneca printre degete si capul se elibereaza"

"nu stinge lumina ca intra pomii negri in casa"

"proletariatul oilor de tabla si al pepenilor de lemn"

uberendlich

"am mers cu varful degetului de-a lungul trunchiului de mesteacan in care era infipta clanta, am apasta pe ea si am mers mai departe...unde ajungin daca deschizi mesteacanul cu clanta usii?"

"in timp ce altii nu isi mai pierd niciodata vreun nasture"

"cand tacem, suntem dezagreabili...cand vorbim, devenim ridicoli"

Herta Muller

emotii...

mai tii minte cum era cand plecam in vacante cand eram mici? nerabdatori sa ajungem in locuri noi sau sa revedem locuri asa de bine stiute...eu mereu imi faceam liste cu ce trebuie sa imi pun in bagaj...liste peste liste...ce fel de haine, de care, carti de joc si de citit si alte alea alea...sa nu cumva sa uit ceva...sa nu cumva sa ma trezesc intr-o situatie si sa nu am pe ce pune mana...de cativa ani am renuntat la liste...dar tot stau mult si ma gandesc ce sa iau cu mine inainte sa plec undeva departe de casa...sa nu-mi fie frig, dar nici sa nu mor de cald...sa nu car prea multe, dar totusi sa am cu ce sa ma schimb...cate probleme de femeie...

si emotiile...mai tii minte emotiile? de nu poti sa dormi noaptea gandindu-te la calatoria de a doua zi...la oamenii pe care ai sa-i intalnesti si locurile pe care ai sa le cutreieri hai hui...emotiile date de dorul de duca...emotiile de veselia ca pleci in lumea ta...asa de diferita de lumea in care esti mai tot timpul...de evadare...de suspendarea banalului de zi cu zi...in seara asta am emotii...imi simt stomacul plin de ganganii colorate care ba mi-l umplu, ba mi-l apropie de sira spinarii...astfel incat il simt tot timpul in miscare...sunt pe ghimpi...de fericire...nu ghimpi ascutiti care iti rup carnea...ci ghimpi ca niste baloane de sapun...deci plutesc...

noaptea de dinainte de plecare e crunta...ma zvarcolesc de pe o parte pe alta...ma invelesc pana peste cap si ma dezvelesc pentru ca mi-e cald...si tot asa...ma gandesc cum ca ar fi bine sa nu ma mai gandesc la tot ce va urma...si nu ma intelege gresit, nu imi fac niciodata un plan in gand...nu ma gandesc la ce mi-ar placea sa fac...imi place sa ma las pe val si sa vad la fata locului ce si cum va fi...cam asta-i aventura, nu? cu surprize si cu necunoscute, chiar si intr-un decor cunoscut...lucrurile mereu se schimba...dar nimic nu e intamplator...

si uite ca in seara asta am emotii...cercetez cu privirea mereu rucsacul aproape plin sprijinit de perete...ma tot gandesc ca trebuie sa prind trenul de la pranz...si daca mi-am luat bine ce mi-am luat in bagaj...cu vremea asta schimbatoare...si ma bucura si ma nelinisteste intalnirea cu prietenii mei din facultate...revederea cu doamna Capitala...si cum am sa am, cel mai probabil, sentimentul ca nu am plecat niciodata de acolo...si imi tot spun ca or sa-mi scada emotiile odata ce ma voi urca in tren...si apoi vine in gand hopul de la Baneasa...ala e cel mare...eh...de fapt abia astept sa fie luni si sa fie 9.20 dimineata...sa-mi imbratisez dorul pe un peron...cu aripi...

in seara asta explodez in emotii...si improsc toti peretii astia albi ce ma inconjoara singuri in mii de culori inventate si neinventate...la mine sunt toate...

calatorie...cu cantec!

luna asta se aduna atatea primaveri incat buletinul meu nu le mai suporta...si fiind pe ultima suta de metri sa-si dea duhul am spus sa vin de buna voie sa-l schimb pe unul mai nou...si uite asa realizez cat de mare am crescut...
cu bagajul taras ma indrept spre aceeasi autogara brasoveana unde mi-am luat teapa in urma cu o luna...hai, poate de data asta am noroc, cursele de dimineata nu prea se amana...iar codul galben era pentru mine un detaliu...autocarul e fix in fata casei de bilete, fiugh ce noroc...soferul amabil, vrea sa ma ajute sa urc geamantanul, dar barbatul din mine era deja cu el pe sus...
ma urc in autocar...miroase ciudat...un bilet uitat pe scaun imi spune ca ieri autocarul asta a facut cursa Brasov-Fagaras-Brasov...azi merge la Iasi...si eu care ma gandeam ca sunt mereu aceleasi masini pe aceleasi trasee...naiv...pana la Bacau am citit si am dormit...Herta Muller rules, dar despre asta in alt post...cele 3 ore dormite chinuit peste noapte insa inving cartea interesanta si ma adorm...la Bacau ma trezesc de frig...hai ca mai e putin, in doua ore sunt acasa...
surprinzator, in autocar se urca destul de multi oameni...soferul, amabil, ajuta femile...cateva tanti...una dintre tanti ii multumeste soferului cu un "dumnezeu sa te ajute"...si atat i-a trebuit sa spuna...ca a inceput prapadul...nea soferul a inceput sa le intrebe pe tanti daca merg la sfantul maslu la mitropolie...toata lumea rade, el pleaca sa schimbe bani sa dea rest noilor calatori...la intoarcere, o tanti ii spune ca a inviorat-o cu amabilitatea lui...neprimind raspuns la prima intrebare, soferul le intreaba pe tanti daca au spus rugaciunea de dinainte de calatoie...tanti-le rad...la inceput credeam ca e gluma, dar apoi am inceput sa inteleg ca e cat se poate de serios, chiar daca avea zambetul larg...pentru ca dragul nostru sofer a inceput sa recite in gura mare si tare o rugaciune...parca era un preot in fata enoriasilor...si asa a tinut-o multa vreme...discutand cu tanti despre rugaciuni si ce zice dumnezeu si ce e bine...si daca merg la sfantul maslu, ca doar e sfanta vineri si sfanta rugaciune din sfanta mitropolie, inainte de sfanta masa...in 10 minute ma uitam crucis si mai aveam putin si incepeam sa cred ca toate pe lumea asta sunt sfinte...
soferul nostru juca minunat rolul pastorului, iar tanti erau niste credincioase nestiutoare care ii devorau fiecare cuvant pe care acesta il scotea pe gura..."ce bine ma simt", "ce ma bucur ca in sfarsit am cu cine discuta"...soferul nostru era in extaz...si de ce sa nu se dea romanasul mare si sa nu spuna la tanti ca el a fost la muntele Athos? tanti mai ca erau la picioarele lui de emotie...i le-ar fi si pupat, daca nu ar fi fost ocupate cu pedalele...vai ce noroc...sfantul munte...sfanta cruce..sfinti si apostoli ca nu mai rezist...stateam spre usa din spate a autocarului si cu toate astea ma chinuiam din rasputeri sa nu aud nimic din ce discutau...dar in zadar...la un momentdat vad cum o tanti se ridica de pe scaunul ei si se duce triumfatoare spre sofer cu o sticluta cu mir in mana...si incepe sa il miruiasca pe asta...in timp ce el tinea colacul in mana, conducand ditamai hardughia de autocar...neaaaa, nu le interesa pe tanti...nici pe sofer nu il interesa ca in mainile lui erau vietile tuturor si mai presus, viata mea!!! cretinule, esti la locul de munca, tine de volanul ala si calca acceleratia ca nu suntem in cortegiul funerar sa mergem cu 20 la ora ca sa te miruiesti tu! dar cum putea sa fie doar atat? tanti incepe sa ia la rand pe toata lumea...si ii miruieste pe toti...cand in final ajunge la mine ii intorc sec un "nu multumesc", poate isi da seama cat de penibila e...dar de unde...o alta tanti ii pune paie pe foc si ii spune ca ea are mir de la Ierusalim...asta cand aude ca vrea si ea, ce minunte...ii insfaca sticluta si incepe sa isi faca cruci pe peste tot...in doua minute mirosea in autocar mai rau ca la liturghie...si mie mi se facea din ce in ce mai rau...nu suport mirosul de biserica...si ma lua de acum cu greata de la penibilul lor si de la mirosul de mir in caldura autocarului imbacsit...imi venea sa urlu sa deschida geamul si sa inceteze cu discutiile despre credinta lor minunata...ca totusi suntem intr-un mijlor de transport in comun, nu in curtea unei biserici la pomana de duminica...dar jumate de autocar ar fi spus probabil ca sunt dracul pe pamant...si la cat de fanatici pareau, probabil ca m-ar fi lasat in camp dupa ce mi-ar fi facut morala...
imi venea sa urlu ca eu nu cred in dumnezeul lor si ca sunt printre cei mai prosti crediniciosi, in concursul lor de a arata cine crede mai mult si cine stie mai mult...cine a fost pe la mai multe manastiri si a atins mai multe moaste...oare oamenii cu cat imbatranesc se tampesc? tind sa cred ca logic ar fi sa nu...
incercam sa ma pierd in peisajul gri ce se albea...incercam sa adorm din nou...sa ma gandesc la ale mele...dar nimic nu functiona...ii auzeam perfect de parca imi sopteau toti in ureche...si incepeam sa ma intreb daca nu cumva chiar am vreo treaba cu necuratul de ma tot deranja in asa un hal discutia lor...si cand credeam ca se potolesc aud ce nu credeam sa aud in viata asta...nea soferul incepe sa cante un cantecel religios gen "Iisus ne iubeste pe toti" si blabla din asta...toate tanti suspinau si il felicitau...mie imi vine sa imi trag palme si am senzatia ca ma uit la un film shallow hollywoodian care portretizeaza familia perfecta, shinny happy people care cruise on the road si canta cantece stupide...nu mai rezist psihic...imi deshid laptopul si dau drumul la muzica, cat sa aud doar eu...normal ca nu era de ajuns sa acopere dumnezeii si crucile si sfintele lor...imi venea sa bag un Amon Amarth la maxim...bunul simt nu mi-a dat voie sa ma desfat cu imaginea apocalipsei lor decat in gand...asa ceva nu e posibil...imi venea sa urlu la ei sa inceteze...imi venea sa ii impusc si sa ma impusc...si imi venea sa inventez o bomba acolo in autocar doar sa inceteze cu ineptiile lor...nu era nici locul si nici momentul potrivit pentru asa ceva...la Roman una din tanti a coborat si i-a luat ceva soferului de pomana...pana la Iasi inca doua tanti i-au dat si ele cate ceva de pomana din gentile lor...
"cum va cheama domnul sofer?"..."Constantin"..."si pe sotia dumneavostra o cheama Elena?"..."nu, L-[somthing, n-am inteles]"..."eh, dar ce frumos ar fi fost sa fiti dumneavoastra cu sotia cei doi sfinti"..."cred ca sotia dumneavoastra este o femeie foarte fericita"...WHAT THE FUCK??!!!!??!!! unde se mai fabrica oameni limitati si prosti ca astia??? e incredibil...
si uite asa timp de trei ore m-am simtit mai rau ca intr-un film absurd...si uite asa am ajuns la dstinatie cu o ora intarziere intr-o biserica pe roti in care, daca stiam, nu m-as fi urcat nici daca imi dadeau ei bani...cu creierii praf, cu nervii intinsi la maxim si cu porniri agresive reprimate...
inca imi vine sa imi trag palme...

si calatoria de azi, primeste premiul zmeura de platina pentru cea mai insuportabila calatorie ever...nici cand am mers o ora in compartiment cu niste manelari de imi cantau live - voce si instrumental din gura - nu a fost mai rau ca acum...

this world c'est incredible! cum era faza aia cu traim in Romania?!?

and the story goes on...

incep sa cred ca traiesc intr-un film absurd si ironic...the story goes on...povestea celor trei ghinioane...deci seria a doua clar a inceput...dupa faza cu fermoarele si cu laptopul a urmat faza cu autocarul...ei, azi a fost randul telefonului sa se supere pe mine...si mai precis si-a dat demisia din retea...refuzand categoric sa mai accepte semnal what-so-ever...
plec frumos in seara asta de acasa sa ies la un suc cu noua mea prietena, Loredana, care din nici o intamplare, e tot prin Iasi...si cum mergeam eu frumos spre statia de tramvai realizez ironia sortii de a ma afla in zilele astea in acest minunat oras...si ma gandesc sa ii trimit un se-me-se unui om important din viata mea sa ii sesizez si lui cum se amuza viata cu mine...si imi spun ca am sa scriu mesajul in tramvai, ca sa nu-mi inghete mainile pe strada si sa fiu si atenta pe unde calc, sa nu-mi rup gatul in stil caracteristic...cu atentia libera, sesizez cum un copil nu era atent pe unde merge si cum o masina se indrepta fix spre el...tip la el sa se dea la o parte ca vine o masina...ii salvez oarcum viata si asta pas-ps dupa mine in statie...si incepe sa-mi cante puradelu manele...ma uit la el si ma buseste rasul, el a zambit si mi-a cantat cu tot cu partea instrumentala mai departe...vine tramvaiul, minunat, in sfarsit scriu mesajul...urc si dau sa compostez biletul...nu stiu daca stiti dar compostoarele de bilete din Iasi sunt absolut cretine si inapoiate...trebuie sa bagi biletul si sa-i trantesti deasupra o stampila si o gaura...numai ca stampila cu seria tramvaiului si data de cele mai multe ori nu iese ca nu e tus, sau iese stramb pentru ca biletul nu se centreaza cum trebuie...sau cum am patit eu in seara asta, biletul se blocheaza inauntru si se scoate prin rupere...un nene a fost insa destul de amabil sa deschida masinaria si sa-mi recupereze biletul gaurit si nestampilat...vatmanul cum vazuse totul, m-a lasat sa merg fara sa mai compostez alt bilet...probabil asta se intampla frecvent...tehnologia asta...nu-i mai bine ca in Brasov unde iti scrie masinuta pe bilet pana si ora sau ca in Bucuresti cu cartelele?
terminat incidentul cu biletul, ma asez pe un scaun si scot telefonul din buzunar sa scriu marele mesaj...dar wow, nu tu semnal...imi zic ca se mai intampla, in Iasi pica foarte des semnalul la Portocaliu...ma apuc sa scriu mesajul in speranta ca pana ajung in cafenea isi revine...dar de unde atata fericire??? sapte ore minunate m-am chinuit sa restabilesc semnalul...cu manual search, cu automat, cu on/off la telefon, cu scoatere de baterie, cu scoatere de sim...ca mno, totul e posibil...dar nimic nu functiona...mai ciudat era ca nu scapasem telefonul pe jos si nici nu-l trantisem pe nicaieri...telefon de altfel nou, de cateva luni cumparat...acasa ma astepta salvarea: tata...cu nervi si cu inima in dinti merg sa il anunt de inca o problema, stiind ca saracu' e deja exasperat ca mereu apelez la el cu diverse probleme care incep cu "mi s-a stricat...", "nu-mi mai merge..." s.a.m.d. scotand fum pe urechi s-a exteriorizat verbal cum ca e satul de toate prostiile pe care le fac si cum ca nu am grija de lucruri...intamplator de telefon si laptop am grija...s-a chinuit si el si nimic...dar a avut ideea geniala, si simpla de altfel, de a pune sim-ul meu in telefonul lui, unde...surpriza: nu aveam semnal...cartela lui in telefonul meu avea semnal...deci, aleluia, macar stiu clar ca nu e stricat telefonul...dar cartela? cartela, domle', cartelaaaaa!!! sunt la at wits' end...mi-as smulge parul din cap, daca nu mi-ar placea asa mult blondul asta...
si ma intreb...sim-urile astea au data de expirare? mi se pare cam absurd...si am avut grija: nu tu apa, nu tu zgariat, nu tu frecat dintr-un telefon in altul...pastrata asa ca la muzeu aproape...ce daca are vreo 5 ani si ceva vechime??? din punctul meu de vedere e irelevant...acum sa mai dau si ceva euroi la Portocaliu sa-mi dea un sim nou? iar sa stau sa mut numere de telefon dintr-o parte in alta...iar mesaje pierdute...si un drum in plus si fara rost in oras??? dar oare timpul meu ca ma deplasez de acasa pana la Protocaliu Shop nu costa? nervii mei sunt gratis?
ma intreb, zambind, oare ce va mai urma?
vezi, aici e bucuria vietii...

si cand 3 nu e de ajuns...

povesteam despre teoria mea referitoare la ghinioanele care vin in grupuri de trei...well, ziua de ieri mi-a demonstrat ca daca treci si peste al treilea nu inseamna neaparat ca altele nu vor mai veni...asa ca the story goes on...
nu a fost de ajuns ca mi s-au rupt fermoarele la geaca de iarna si de la cei mai caldurosi pantaloni de ski, ca practic am ramas dezbracata in mijlocul iernii...si nu a fost de ajuns ca n-am avut grija de laptop si ca i-am crapat displayul...viata mea inca mai trebuia sa primeasca putina sare si putin piper...si cum zapada e alba, a fost putin piper...
cum duminica mi-am busit laptopul...si cum nu e comod deloc sa iti inghesui toate ferestrele in mai putin de jumate de ecran...am fost constransa sa fac ce imi spun parintii...si anume sa imi urc fundu in ceva mijloc de transport si sa vin acasa...adica la Iasi...din partea mea: nici un chef...nu ca nu mi-ar fi dor de ai mei sau de mancarea gatita de mama...dar nu-mi lipseste Iasiul deloc...prea multi demoni si mult prea multa plictiseala...asa ca am amanat plecarea de luni pe marti, pe motive serioase...si cum imi doream asa de mult o calatorie de vreo 6 ore cu autocarul, am spus ca nu ma trezesc sa plec cu cel de 7 dimineata...gasisem si o cursa de la 15:15 care suna numai bine...asa ca ieri la 14:44 eram deja la autogara...am intrebat daca merge autocarul mi s-a spus ca da si mi s-a vandut biletul...in sala de asteptari 20 de minute m-au stresat tot felul de puradei mai mici, mai mari, mai imbracati, mai zgribuliti, dar toti tuciurii si nesapalati si cu "da si mie un ban" in gura..."pleaca ma de aici" repetat sistematic, nu-i impiedica sa nu mai vina inca o data de doua ori, ca mno, poate te-ai razgandit...dupa 20 de minute autohtone, zaresc autocarul Iasi-Brasov...sar peste toate baltoacele si ajung langa el...soferul se uita putin ciudat...
-buna ziua, dvs mergeti la Iasi?
-nu, eu vin de la Iasi.
-si autocarul spre Iasi?
-nu e nici o cursa la ora asta.
-pai cum ca am cumparat bilet din autogara...
-azi nu mai pleaca nimic spre Iasi, cel putin nu de la noi de la firma
-sunteti de la Ri**ler?
-da.
-pe internet am vazut ca de la firma dvs e cursa si din autogara mi s-a vandut bilet pentru azi la 15.15.
-de la noi va spun sigur ca nu pleaca nimeni, doar daca pun ei masina.
-cum e drumul incolo?
-aaa, nu-i problema, e uscat.se merge foarte bine.
-dar ce e cu autocarul atunci?de ce nu se mai pleaca?
-pai cursa e bagata de vreo doua zile si ieri au fost probleme. nici n-a mai ajuns in Brasov masina...
-e clar. va multumesc. la revedere...
plec iar prin baltoacele maro sa-mi iau banii inapoi de la ghiseu...nu stiam daca sa rad sau sa-mi trag palme...mergand pe jos de acasa spre autogara imi imaginam cum imi vor spune ca nu placa autocarul, ca e anulata cursa sau ca e afisat gresit pe internet, cum nu mai auzisem de ea pana atunci...si ma imaginam mergand la iesirea spre Iasi sa fac autostopul...casierita ma astepta cu cei 50 lei in mana, parca ea nervoasa ca trebuia sa mi-i dea inapoi...
intru alaturi in gara sa vad de trenuri spre Iasi, speram sa mai fie ceva in afara de acceleratul de 23...de unde atata fericire? as mai fi avut un tren, cu legatura de bun simt la 14.50, dar eu atunci asteptam sa vina autocarul...mama lor...

si cat e de comod sa mergi 10 ore cu trenul...un fleac...

toate relele...

stim cu totii ca toate relele vin de-o data...mai mult, unii, ca mine, considera ca toate relele vin in grup de trei...adica daca ti s-a intamplat un rau...a.)ori e un caz izolat de ghinion, ca mno, nu poti sa le ai pe toate in viata si trebuie sa experimentezi si parti mai neplacute sau b.)urmeaza sa ti se intample un al doilea rau...eh, cand ti s-a intamplat intr-un interval scurt de timp(ore sau zile) un al doilea ghinion, inseamna ca e clar...it's not your day today...universul conspira impotriva ta si toate iti vor merge prost...ce extrem...ce fatalist...in fine...si cum raul numarul doi s-a intamplat, stai cuminte si pandesti dupa colt sa vezi cum si cand apare al treilea...e inevitabil sa nu vina...e ca un fel de replica la raul doi...sa fie curemurul complet si sa simti si tu de-a drptul ca ai o perioada proasta, in car mai bine nu iti faci nici un plan, pentru ca ai toate sansele sa esueze...
eh...acum 2 saptamani, intr-o furtuna de graba ma pregateam sa ies din casa...afara gerul de pe lume...prevestea cele -30 de grade de cateva zile mai apoi...pun un hanorac de polar peste bluza, ca masura extra de protectie, inchei bocancii, leg sireturile, incolatacesc rapid si haotic fularul dupa gat de zici ca era mai mult accesoriu decat obiect practic impotriva frigului la gat...si arunc geaca de iarna pe mine...eram asteptata in fata blocului si timpul insemna bani...graba era de-a dreptul haotica...si eu nu m-am adapat din punctul asta de vedere la Ardeal...trag fermoarul sa inchei geaca si...ce sa vezi...raman cu fermoarul in mana...de la singura mea geaca de iarna...ca mno, asta-i piesa...cum nu era timp pentru draci si laci si dumnezei si biserici si cruci si alte alea alea, arunc geaca in cuier, o iau pe cea de primavara si ies in fuga din casa...rumegand foarte putin treaba asta mi-am spus ca oricum eu am o problema cu fermoarele(in sensul in care mereu se rup sau se strica) si ca un an jumate de existenta a gecii in garderoba mea a fost un record in ale fermoarelor...apoi mi-am spus ca mai am o haina de iarna la ai mei acasa...si ca de ea atarna eticheta, asa ca nu e o tragedie...si am considerat ca ma incadrez in varianta a.) pana cand in aceeasi saptamana, duminica, raman in mana cu fermoarul de la pantalonii mei de ski preferati...cei mai caldurosi adica...si cei mai negrii...eh...atunci mi-am dat seama ca blestemul fermoarului ma urmareste si ca doua incidente din astea intr-o saptamana il vor atrage clar si pe al treilea...cel mai devastator...
si uite asa am stat eu doua saptamani, asteptant in subconstient, sa mi se intample al treilea ghinion si sa ies din perioada proasta...urmaoarea saptamana nu a adus nimic spectaculos, doar ca toate planurile pe care mi le faceam, mi le faceam degeaba, pentru ca nimic nu se lega...majoritatea oamenilor cu care interactionam nu ma intelegeau, ma interpretau gresit...cand eu eram calma si friendly ei ma percepeau irascibila si pusa pe cearta...si nimic nimic nu se lega...independent de toate astea, de doua saptamani incoace am avut un sentiment ca mi se va praji hard-ul...si ma tot gandeam la strategii de a combina informatiile pe dvd-uri si cd-uri sa nu cumva sa pierd ceva in caz ca cedeaza nervos calculatorul...dar, bineinteles ca nu am facut nimic in privinta asta, pentru ca ma gandeam ca o fi vreo rabufnire specifica de paranoia...
well...ultima zi de ianuarie 2010 mi-a demonstrat ca teoria mea cu cele 3 rele sta in continuare in picioare...si uite asa stau eu si scriu post-ul asta cu fereastra browser-ului inghesuita pe mai putin de jumatate de monitor de laptop...pentru ca cealalta jumatate si un pic a cedat nervos si fizic in urma impactului cu podeaua...

din ciclul...cum pot eu sa stric 3 laptopuri in 4 ani...sec :|

azi vreau...

vreau sa ma ascund sub o frunza mare si verde...si sa ma uit de acolo de sub frunza la toata padurea...dar nu e vara si nu sunt frunze...si mai ales frunze asa de mari si asa de verzi pe cat as vrea eu...vreau sa ma ingrop in nisip cat sa pot privi doar cerul albastru...dar nu e nici nisip pe plaja si nici cer atat de varatic...vreau sa ma inec de voi...sa ma inec de mine...sa nu aud decat marea si sa nu vad decat cerul la asfintit...as vrea sa ma ascund intr-o umbra si sa fug dupa draperie...sa fiu un fir de praf de pe parchet...as vrea sa incap sub un fulg si sa va zambesc din lumea mea in lumea voastra...in cadere libera...
vreau sa ma aberez si sa nu ma auda nimeni cand vorbesc...vreau s-o fac pe blonda...vreau sa fiu un copil cu ochii mari si naivi...vreau sa zambesc la orice stupiditate spusa de cineva, fara sa ma consum sa-i explic cat de amarnic se inseala...vreau sa dau dreptate tuturor celor ce nu au dreptate si sa ii imbratisez pe toti cei ce ma privesc urat...vreau sa ii spun celui credincios ca nu exista un dumnezeu...vreau sa nu ii vad pe cei ce imi pun piedica si sa ii iau la dans impreuna cu cei ce-mi trag suturi in fund...vreau sa ma bat cu apa cu cei ce ma ingroapa in noroi si sa cant impreuna cu cei ce ma vorbesc de rau...sa ma simt murdara langa oameni cu suflete intunecate...si sa ma simt urata langa cei frumosi...

pe buze calde...

pe buze calde
zapada rece
se topeste

haine putine
si coli veline.
scriu cuvinte in rime
trupuri de oameni tineri

pasi pe zapada
respira in graba
gandul zboara la tine
in tari mult prea straine

mi-e cald
si totusi nu mi-e bine.
fugand de mine
parul ingheata
simt zapada cum se topeste de fata