sâmbătă, 26 septembrie 2009

draperii...

mereu am sustinut ca lucrurile marunte conteaza...ca cele mai mici detalii iti fac inima sa iti sara la peste 10.000 de metrii inspre cer...

acum aproape 2 luni m-am mutat in casa noua...a patra chirie din viata mea de chirias hoinar...cea mai mica camera a unui apartament cu 4...de pe hol, in stanga...cu vedere in spatele blocului spre un fel de asfintit...minunata mea camera se compune dintr-o canapea asezata in stanga usii, ce se intinde pe post de pat si care nu se strange niciodata - pentru ca nu vreau eu...o biblioteca gen rafturi in stanga patului, lipita de perete...in continuarea bibliotecii, pana in peretele cu geam sta linistit un fotoliu ce, pentru a ma autoenerva, il folosesc pe post de cuier, aruncandu-mi hainele cu care vin din oras, geanta si esarfele...in capatul opus fotoliului e un mic soldatel coltar cu cateva rafturi triunghiulare pe care sunt asezate diverse acareturi...in mijlocul peretelui din dreapta e o comoda in care se ascund cele mai minunate parfumuri si creme si pe care troneaza nenea laptop...taburetul este personajul curios ce se plimba in micul spatiu ramas liber...
nu-mi plac peretii pentru ca sunt albi...si-mi dau impresia de camera de spital, dar imi aduc aminte si de camera de camin...oricum albul lor nu imi creaza deloc senzatia de casa, de camin, ci mai degraba imi aduc aminte ca sunt in trecere...noroc de un cui ramas ca atarna acum de el fotografia cainelui meu, care ma pazeste oriunde as fi...iar pe usa sunt visele mele...
perdeaua...da domle' am o problema cu perdelele...cum nu-mi plac peretii albi, nu-mi plac nici perdelele albe...daca ar fi dupa mine, in camera de somn ar trebui sa fie mereu perdele portocalii, care sa rivalizeze discret cu asfintitul...in camera de fata, perdea alba...si nu tu draperii...saptamana asta am fost la vanatoare de draperii...bineinteles ca n-am gasit ce as fi vrut...noh, asa e cand ai bugetul extrem de limitat si nu ti le iei pe comanda...in seara asta, in sfarsit, am agatat la geam draperii...cu flori de primavara...care au mai inveselit cat de cat atmosfera...si cum stau in pat si ma uit fix in ele, parca mi se umple sufletul de mici furnicaturi...aproape am ajuns acasa...

tragem draperiile? sau le facem deliciul vecinilor?

joi, 24 septembrie 2009

iarna nu-i ca vara...

Ati observat ca unii oameni arata mai bine vara decat iarna si altii mai bine iarna decat vara?

bine, in intrebarea de mai sus, "vara" trebuie luat ca termen ce desemneaza sezonul cald, iar "iarna" termen ce sta pentru sezonul rece...

Nu numai o data am ramas surprinsa cum persoane care arata extraordinar in sezonul rece, se prezinta dezastruos in sezonul cald...si treaba asta ma intriga...pentru ca atunci cand e frig purtam haine mai groase, sau mai multe randuri de haine...si randurile astea groase de haine nu fac altceva decat sa implineasca...si cu toate astea, sunt fete care arata mai bine asa infofolite decat intr-o rochie de vara, arata mai bine in blugi lungi decat in pantaloni 3/4, arata mai bine cu o geaca decat doar in tricou... si nu ma refer la exceptii, nu grase, nu enorme, nu strambe, nu schiloade...pur si simplu fete normale...nu fetele alea care arata amazing indiferent de gradele din termometru...

unii ar spune ca totul sta in atitudine...altii ar putea spune ca fiecare se simte in largul lui in functie de cat de mult ii place vremea de afara...cum sunt persoane care urasc frigul, iar altele care nu suporta caldura...iar unii ar putea spune doar ca totul e o problema de perceptie...

duminică, 20 septembrie 2009

mi-e dor de tine...mine...

mi-e dor de tine in fiecare zi...in fiecare ora...mi-e dor de tine cu fiecare gura de aer pe care o respir...si cu cat ma gandesc mai mult la faptul ca mi-e dor de tine, realizez ca de fapt mi-e dor de mine...mi-e dor de starea pe care o aveam cand eram cu tine...mi-e dor de singura perioada din viata mea cand am fost cu adevarat fericita...mi-e dor de momentele in care simteam ca nu imi trebuie nimic altceva decat prezenta ta...mi-e dor de cum e uitai in ochii mei, de cum iti ajungea privirea fix in sufletul meu...mi-e dor de atingerea mainilor tale cand ma imbratisai...mi-e dor de cum dormeam impreuna...
din ce in ce mai mult realizez ca mi-e dor de mine...cum eram cand eram cu tine...de mine cum ma simteam alaturi de tine...de mine cum ma simteam cand credeam ca ma vezi asa cum sunt de fapt...mi-e dor de mine alintata de imbratisari cu drag...mi-e dor de mine linistita, relaxata, calma...mi-e dor de starea aia de "pace" pe care am trait-o doar in prezenta ta...
mi-e dor sa-mi fie bine...
mi-e dor de tine...

sâmbătă, 19 septembrie 2009

it's a first...




saptamana asta a fost clar saptamana unor inceputuri...unor inceputuri chiar bune as putea spune...
noua pasiune este darts-ul...mereu am fost talamba cand vine vorba de aruncat cu ceva in altceva/altcineva...niciodata nu am stiut sa arunc la tinta, mai niciodata n-am nimerit tinta...doua picioare stangi in loc de maini, ce sa-i faci...mai nou m-am apucat sa joc darts pe Sitei, in Iordan...si e bine...saptamana asta am castigat primul si al doilea joc de 501...restul sper sa urmeze...deocamdata e bine si atat...oricum un mare pas inainte...
aseara m-am jucat pentru prima data cu poiuri cu foc...iar in seara asta voi avea primul show cu foc...let's hope it's gonna be ok...pentru ca mi-a placut prea mult...

vineri, 11 septembrie 2009

where do you live your life...

cand stateam pe Toamnei...strada Toamnei...era vara...si totul era easy like sunday morning...toate veneau si/sau plecau cu usurinta si naivitatea aerului cald de vara...nimic nu era prea serios...nici macar chestiile serioase...totul se rezuma la o disctractie continua, daca nu pe toate planurile, atunci macar pe cate un plan, alternant...toate problemele pareau a intra pe o ureche si a se ascunde undeva acolo inauntru, dandu-ti impresia ca au iesit pe cealalta ureche...in orice caz nu erau accesibile mintii si nu erau, prin urmare, supuse procesului de analiza/acceptare/constientizare/interiorizare/rumegare/solutionare...se depozitau toate intr-un sertaras acolo in cap pentru a astepta frigul, cand nu mai cauti distractia de afara si te uiti mai des inspre interior...cand stateam pe Toamnei raspundeam la toate cu veselia soarelui pe chip si nimic nu ma putea atinge din starea de beatitudine in care ma minteam...cand stateam pe Toamnei nu ma gandeam nici o secunda ca va veni toamna candva inapoi...urma sa fie un cald continuu si o mare boemitate...
acum stau in Scriitorilor...in cartierul scriitorilor...si simt ca a reinviat in mine setea de a citi si de a scrie...mi-am cumparat o sacosa plina cu carti pe care abia astept sa le citesc...am mai imprumutat doua de la varamia si 2 de la alta prietena...langa patul meu de aici ma vegheaza o biblioteca ticsita de carti...20 de rafturi pline pana la refuz de carti de toate soiurile...intr-o zi mi-a picat privirea pe titlul "Ghidul nesimtitului"...aseara am descoperit "Igiena sexuala" asezata fix pe raftul de langa capul patului..."Anii" Virginiei Wolf ma cheama obsesiv..."Jan si Jana" imi fura in fiecare zi privirile...am sa le citesc...dar mai intai trebuie sa le citesc pe cele imprumutate...si sacosa de carti proaspat cumparate in prima zi ploioasa de toamna...de cand m-am mutat in noua casa...chirie, pardon...mi-am promis sa scriu mai mult pe blog...imi placea cum era acum 2-3 ani cand scriam zilnic...cand mereu gaseam chestii care ma intrigau sau mi se intamplau fel si fel de lucruri minunate sau ciudate pe care nu voiam sa le uit...de cand stau pe domnul Caragiale mi-am promis sa scriu mai mult...pana la urma e si asta o varianta de a ma regasi...
acasa parca mereu trece timpul greu...zilele sunt interminabile...noptile o Eternitate...acasa totul e parca ireal...si mai niciodata nu fac ce imi propun...vin incarcata psihic pentru a face fel si fel de lucruri si a ma intalni cu fel si fel de oameni si sfarsesc prin a dormi toata ziua sau a lenevi cu ochii in filme...cand merg acasa am mereu senzatia ca "mai eee timp"...
si acum ma intreb daca suntem subconstient influentati de locul in care stam...si ma refer la numele strazii sau a cartierului...?

oare daca stai pe strada Soarelui esti shinny-happy-people?

marți, 8 septembrie 2009

Melodia saptamanii...

Nicu Alifantis - Ce bine ca esti

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplariï ca sunt.

luni, 7 septembrie 2009

cum de putem iubi asa repede?

cum poti sa iubesti atat de mult fara cunoasti persoana de prea multa vreme?

mi-am tot pus intrebarea asta in ultima vreme...si pana acum cateva zile, cand m-a izbit asa dintr-o data in mijlocul unor ganduri ce nu au nici o treaba cu subiectul, nu reuseam sa gasesc vre-un raspuns logic...stiu ca in iubire nu trebuie sa cauti ratiunea sau logica...ca ar fi absurd...dar de cand ma stiu m-am chinuit sa imi explic diverse treburi...de ce sa nu ma intreb "de ce?" si in cazul asta...
ramai uimit cand simti cum se nasc in tine sentimente pe care nu le-ai mai avut niciodata...ramai prost cand esti constient de ele si de puterea lor...si in acelasi timp si de faptul ca tu de fapt nu cunosti persoana respectiva decat de foarte putin timp...cateva saptamani...sa nu-ti tragi palme cand iti vine sa spui pentru intaia oara "te iubesc" unui om pe care il stii de nici 360 de zile? si pe de o pare iti aduci aminte de mitul iubirii la prima vedere...si apoi rationalizezi si iti spui ca aia nu e iubire, ci indragosteala, ca iubirea presupune mult mai multe chestii, presupune macar o evolutie in timp si in sentimente...dar nu spunea un nene odata ca totul e relativ? si timpul e relativ, deci sunt indreptatita sa spun ca iubesc, chiar daca nu a trecut mult timp...da, hun, se stie asta...nu imi trebuiesc ani de zile sa pot sa iubesc, poate unora le e de ajuns o luna...sau altora o saptamana...

si m-a izbit...cum poti iubi asa de repede? simplu...nu iti trebuie o viata sa descoperi in omul de langa tine toate lucrurile pe care ti le-ai dorit vreo data in "jumatatea ta"...poate ca ti-e de ajuns o luna sa aflii ca omul asta e fix ceea ce iti doresti, ca le are pe toate...si poate ca din momentul in care ai constientizat treaba asta, toate defectele lui sunt anulate by default...poate nu conteaza nimic altceva decat ceea ce ai vazut deja in el...poate ca nici o rabufnire isterica de-a lui nu te va speria, nu te va supara...vei stii ca el e tot el cel care le are pe toate cele pe care ti le doresti tu...si esti fericit ca exista si ca l-ai intalnit...si lui, bineinteles ca ii va fi greu sa te creada ca il iubesti, dupa asa putin timp...pentru ca el poate nu poate sa te iubeasca asa de repede...sau poate ca el nu te va iubi niciodata...