cand stateam pe Toamnei...strada Toamnei...era vara...si totul era easy like sunday morning...toate veneau si/sau plecau cu usurinta si naivitatea aerului cald de vara...nimic nu era prea serios...nici macar chestiile serioase...totul se rezuma la o disctractie continua, daca nu pe toate planurile, atunci macar pe cate un plan, alternant...toate problemele pareau a intra pe o ureche si a se ascunde undeva acolo inauntru, dandu-ti impresia ca au iesit pe cealalta ureche...in orice caz nu erau accesibile mintii si nu erau, prin urmare, supuse procesului de analiza/acceptare/constientizare/interiorizare/rumegare/solutionare...se depozitau toate intr-un sertaras acolo in cap pentru a astepta frigul, cand nu mai cauti distractia de afara si te uiti mai des inspre interior...cand stateam pe Toamnei raspundeam la toate cu veselia soarelui pe chip si nimic nu ma putea atinge din starea de beatitudine in care ma minteam...cand stateam pe Toamnei nu ma gandeam nici o secunda ca va veni toamna candva inapoi...urma sa fie un cald continuu si o mare boemitate...
acum stau in Scriitorilor...in cartierul scriitorilor...si simt ca a reinviat in mine setea de a citi si de a scrie...mi-am cumparat o sacosa plina cu carti pe care abia astept sa le citesc...am mai imprumutat doua de la varamia si 2 de la alta prietena...langa patul meu de aici ma vegheaza o biblioteca ticsita de carti...20 de rafturi pline pana la refuz de carti de toate soiurile...intr-o zi mi-a picat privirea pe titlul "Ghidul nesimtitului"...aseara am descoperit "Igiena sexuala" asezata fix pe raftul de langa capul patului..."Anii" Virginiei Wolf ma cheama obsesiv..."Jan si Jana" imi fura in fiecare zi privirile...am sa le citesc...dar mai intai trebuie sa le citesc pe cele imprumutate...si sacosa de carti proaspat cumparate in prima zi ploioasa de toamna...de cand m-am mutat in noua casa...chirie, pardon...mi-am promis sa scriu mai mult pe blog...imi placea cum era acum 2-3 ani cand scriam zilnic...cand mereu gaseam chestii care ma intrigau sau mi se intamplau fel si fel de lucruri minunate sau ciudate pe care nu voiam sa le uit...de cand stau pe domnul Caragiale mi-am promis sa scriu mai mult...pana la urma e si asta o varianta de a ma regasi...
acasa parca mereu trece timpul greu...zilele sunt interminabile...noptile o Eternitate...acasa totul e parca ireal...si mai niciodata nu fac ce imi propun...vin incarcata psihic pentru a face fel si fel de lucruri si a ma intalni cu fel si fel de oameni si sfarsesc prin a dormi toata ziua sau a lenevi cu ochii in filme...cand merg acasa am mereu senzatia ca "mai eee timp"...
si acum ma intreb daca suntem subconstient influentati de locul in care stam...si ma refer la numele strazii sau a cartierului...?
oare daca stai pe strada Soarelui esti shinny-happy-people?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu