as vrea sa te uit...si sa treaca timpul...sa treaca amintiri...si calatorii...si veri...si multe fire de nisip peste trupurile noastre...care sa ne incalceasca parul...sa ne bata multe valuri...care sa ne ameteasca si sa ne tranteasca la pamant...si sa ne inghete multi fulgi de nea pe gene si pe buze...as vrea sa treaca timpul si odata cu el sa te stearga din mintea mea ca si cand nici n-ai fi existat vreo data...pentru ca adevarul e ca nu prea ai existat in viata mea...
or sa fie mereu chestii care sa imi aminteasca de tine...si ce frumos ar fi totusi in timp sa le uit...si sa le iau ca si cum sunt ele. si doar atat...sa fie o strada si doar atat, nu strada unde nu stiu ce s-a intamplat...mi-ar placea sa dispari din trupul meu asa cum vantul spulbera praful...si in urma lui ramane liniste...si nici o urma...ca si cum nici n-ar fi fost...ca si cum nici n-ai fi...pentru simplul fapt ca eu nu mai stiu ca tu esti...
si dupa toata uitarea asta...sa bata intr-o zi, asa ca din senin, vantul...si sa-mi cante in par prima melodie...de fapt singura melodie valabila...sa-mi piara zambetul si sa intorc capul...sa te vad fix pe tine dintre toti...sa incremenesc de uimire...sa mi se inradacineze picioarele in podea...sa mi se blocheze privirile in directia ta si sa nu mai pot sa ma misc sau sa clipesc...am sa uit de ce am venit acolo...am sa stiu dintr-o data cine esti...si ca ai existat in tot timpul asta undeva...or sa-mi zambeasca ochii si am sa ma simt ca acasa...pentru ca te-am regasit, fara macar sa fi stiut ca tu existi...si o liniste o sa ma imbratiseze asa cum te invaluie caldura cand intri in casa iarna de la frig...sa amortesc spre a-mi trezi simturile...sa aud briza cum iti canta, odata cu tine, melodia...sa ma simt ca intr-un film in care a sosit momentul sa se cante melodia principala de pe coloana sonora...si chiar sa o aud...sa ne zambim ca doi copii ce ne simtitm ca suntem...
sa ma uit in ochii tai si sa ma vad pe mine, asa cum sunt eu de fapt...chiar daca tu nu m-ai stiut niciodata...sa te uiti in ochii mei si sa te vezi pe tine cum esti tu de fapt...chiar daca eu nu te-am stiut niciodata...sa ne dam seama ca nu conteaza tot timpul asta ce a trecut, in care noi ne-am uitat...sa ne dam seama ca ne-am uitat, dar ca undeva acolo in reflexe am trait mereu unul in altul...si tot ce trebuia pentru a ne aminti de noi era sa ne regasim in acelasi timp...cand nu ne asteptam...tot ce trebuia era ca uitarea sa fie asa de mare, existenta noastra sa ne fie asa de indiferenta si drumurile atat de separate...dar sufletele deschise...pentru ca ochii sunt de cele mai multe ori orbi...
sa realizez ca te-am cautat in toti oamenii...sa inteleg ca m-ai cautat in privirile tuturor...fara sa stiu, fara sa-ti dai seama...sa ne buseasca rasul si sa ne fastacim privirile in jos...spunand-ne in gand "ce simplu era...daca mi-as fi dat seama atunci"...sa ne uitam unul la altul si sa intelegem ca am avut nevoie de tot timpul asta de uitare...ca am avut nevoie sa nu stim unul de altul...ca altfel nu am fi avut cum sa ajungem aici...sa ne bucuram ca ne-am trait pana acum in uitare si de acum impreuna...
sa fie totul natural...ca si cum intalnirea noastra era fireasca...nu o revedere dupa mult timp de uitare...tu sa ramai unde erai de la inceput si sa iti vezi de treaba ta...emotia sa o ai doar in priviri...iar eu sa vin calm spre tine...dar simtind apasarea fiecarui pas pe podea, miscarea fiecarui fir de par...sa constientizez fiecare bataie de gene...si sa ma abtin sa nu las emotia sa-mi curga din ochi...sa ajung langa tine si sa ocup locul ce parca ar fi fost al meu din totdeauna...sa nu facem o scena...dar sa dam drumul la toti fluturii colorati, pe care doar noi ii vedem...sa fie vara...
We'll not forget the breeze...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu