Mai tii minte cand am invatat sa scriem, cata grija aveam? cata pasiune puneam in fiecate codita sau caciulita, cat timp petreceam pentru a scrie o propozitie sau pentru a rezolva un calcul, cat suflet puneam intr-o compunere de clasa intai...mai tii minte cum scrisul chiar ni se parea o arta? nu neaparat prin ce transmitea el, ci prin simpla lui transpunere fizica...caligrafia...exercitiu de indemanare, control si rabdare...mai tii minte cat eram de fascinati cand umpleam o coala de caiet cu propozitii in litere mari, chinuit uniforme si rotunde? ce nebunie era daca depaseam liniile din caietul de dictando, facand un "z" prelungit dupa forma "g"-ului...Mai tineti voi minte cum umpleam foi intregi de A4 cu esee la romana? cum scriam pana ne dureau incheieturile, ne transpirau degetele si ne amorteau coatele pe masa? cum miroseam pasta de pix intinsa in cuvinte pe foaia alba de hartie? eu imi cautam mereu pixuri care sa scrie gros si "moale"...mi-au placut mult pixurile alea ieftine de le gaseai la chioscurile de ziare...alea transparente cu plastic albastru in capat...n-am sa uit insa niciodata primul meu stilou...subtirel, verde inchis, cu penita aurie...el m-a invatat sa imi pun gandurile pe foaie...il mai am si acum, dupa 16 ani, spart in capat, intr-o cutie, langa o sticluta de cerneala albastra "Pelican"...
Acum scriem cuvinte negre pe coli albe virtuale...in loc de stilou sau pix avem o tablie dreptunghiulara in care sunt incarnate litere si cifre, dintre care ne alegem semnele ce ne formeaza cuvintele...nu le mai cream, ci le alegem pe cele deja existente...nu mai e pasiune...nu mai e aceeasi satisfactie ca atunci cand ramai cu teancul de foi scrise de mana, cu durere de incheietura si de degete...nu mai simtit fizic presiunea scrisului...
azi am redescoperit bucuria de a insira cuvinte cu pixul pe foaie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu