o luna...

acum o luna pe vremea asta eram in masina cu ai mei...lasand in spate mult iubitul meu Brasov...imi venea sa plang cand ma gandeam la oamenii dragi pe care ii paraseam...fizic, nu emotional...si in acelasi timp imi zburau mii de ganganii in stomac...numaram orele...minutele...kilometrii...voiam sa ajung pana la ora 17 in Iasi...atat...afara era mohorat...era ceata si prin unele locuri ploua...la fel ca in ziua in care hoinaream singura pe strazi in Brasov, cu rucsacul de munte in spate si cu ziarul deschis la rubrica de imobiliare intr-o mana...in cealalta tigara si telefonul...acum o luna stateam comod in masina ticsita de toate lucrurile mele...ingramadite care mai de care in geamantane si saci si sacose...de fapt nu ma interesa nimic decat sa ajung mai repede in Iasi...
ma uimeste ca a trecut o luna...si ma uimeste tocmai pentru ca nu am facut nimic in timpul asta...nimic constructiv adica...ma uit in jurul meu...camera e un haos...haine pe jos...haine pe celalalt scaun de birou...haine pe bicicleta de fitness care e pe post de cuier de cand am primit-o cadou...langa ea, jos, o cutie cu materiale pentru poiuri...pe birou zac fel si fel de carti incepute si de hartii scrise cu calcule si planuri de vacanta...telefoane ne-mai-deschise de cine-stie-cand...li s-a terminat bateria si nu m-a interesat...tocul ochelarilor...ipodul imprumutat...o oglinda...un mini cos de gunoi de birou picolino...de lampa arhitect atarna ingerasul blond primit cadou...
printre jaluzele razbesc raze de lumina...ma intreb de ce nu le ridic sa intre tot soarele si sa ma orbeasca? am reusit sa dezlipesc vechi postere de pe pereti si sa lipesc niste poze...proiectul nu e nici macar cum terminat...langa pat e o sticla aproape terminata de apa plata si una de suc...langa o crema de maini ce mai are putin si termina si ea...zaresc sub birou punga de cadou...ha...ce ironic si stupid sta ea asteptand acolo...nici ea nu stie ce...in vechea geanta de la camera foto zac fel si fel de maruntisuri care nici macar acum nu le-am gasit locul...intr-un cuvant...camera e vraiste...dupa o luna de locuit aici camera e vraiste!...oare pentru ca nu am intentionat niciodata sa locuiesc in ea? nu stiu...dar orice as face nu pot sa o aranjez...nu pot sa o termin de aranjat...
a trecut o luna de cand m-am mutat back home...si abia acum realizez ca nu mi-am anuntat toti amicii...si nu m-am intalnit decat cu cativa cunoscuti...a trecut o luna si nu am vorbit macar o data cu parintii mei asa cum se cuvine...nu am luat nici macar o data masa cu ei, ca in familie...mai interesant e ca nici nu imi pasa...ii evit...si ei incearca disperati sa ma vada...imi joc jocul in continuare...sunt pe nicaieri, am treaba...si pentru ei sunt fericita...mereu zambesc...hell, who am I fooling? nu mai am aceeasi voce in telefon...nu mai vorbesc la fel de mult...nu imi mai zambesc ochii la fel de frumos ca inainte...si imi irosesc aiurea toata energia...intre patru pereti albastrii...
nu. nu regret ca m-am intors aici...daca ar fi sa dau timpul inapoi, m-as mai intoarce o data...chiar daca as sti ca voi ajunge fix in punctul asta...
in fine...a trecut o luna si imi imaginam acum o luna ca peste o luna voi sarbatori ca a trecut o luna...pe dracu...ma uit la un film ce ma intristeaza si ma enervez pe razele ce intra tiptil printre jaluzele...imi amintesc de emotiile placute de acum o luna...si imi amintesc ca odata mi-ar fi placut sa ma invite cineva in oras to celebrate this event...dar asa...ce sa fac? as merge la inot...mi-e dor sa ma balacesc...nimeni nu vrea sa mearga la inot...it's like no fun by myself...as iesi in parc sa ma dau in leaganul meu...dar mi-e ca o sa ma apuce melancolia si nu vreau...e prea frumos afara ca sa ma intorc spre ploile launtrice...noh, nici macar nu mai visez ca din senin ai sa ma inviti la un ceai in oras, cum ar fi fost frumos...I've just let it all go...