acum cateva zile...si mai precis pe 2 martie, am realizat brutal urmele timpului asupra mea si a celor din jur...in mod special parintii...se implineau 24 de ani de la casatoria lor...nu le-am luat nimic...si nu s-au suparat deloc...dar problema e alta...chair daca nu vreau sa accept, ei imbatranesc...
ei, undeva pe la jumatea lui 2 martie m-am speriat groaznic...taicamiu a ramas blocat intr-un canal din curte...statea acolo blocat de cine stie cand...pana am mers eu in bucatarie sa fumez o tigara...pe care nici nu prea voiam sa o fumez, dar ma plictiseam si trebuia sa imi consum cumva tensiunile...il aud tipand la mine...mi s-au taiat genunchii cand i-am vazut fata...crispata....speriata...singuratate si disperare...la un loc cu frica si neputinta...nu stiu daca el si-a vazut moartea cu ochii...dar eu clar l-am vazut murind in fata mea...am stat acolo langa el vreo ora...si ii priveam mainile cum deveneau din ce in ce mai mov de frig...nu ma lasa sa sun pe nimeni...nu ma lasa sa il ajut...se chinuia singur cu un mini picamer sa sparga zidul putin...era de cateva ori sa-l scape din mana...si imi imaginam cum s-ar fi infipt ala direct in pieptul lui...si nu, nu am prea multa imaginatie, si nu, nu sunt prea paranoia...pur si simplu asta se putea si era sa se intample...intr-un final a reusit sa iasa...nu mai avea aer...atunci am realizat ca pana si el a imbatranit...chiar daca arata si vorbeste la fel...atunci am realizat ca are si el probleme, chiar daca se da rotund...
intamplarea a facut ca in aceeasi zi sa aflu ca nici mama nu e tocmai ok cu sanatatea...m-am speriat si m-am inristat...ei pur si simplu nu inteleg de ce ii evit...de ce nu stau cu ei...de ce nu vorbesc cu ei...ei pur si simplu nu inteleg ca nu vreau sa ii vad asa si ca prefer sa stau inchisa in camera mea...ei nu stiu multe...de aia nu inteleg...dar ma accepta asa cum sunt...
nici eu nu mai sunt copil...cu toate ca ma chinui din rasputeri sa mai fiu macar putin...chiar daca ma imbrac as junkee as possible...si nu ma incalt cu tocuri si nu ma imbrac cum se imbraca fetele de varsta mea...nu mai sunt copil...chiar daca imi place sa ma copilaresc...tocmai pentru ca ma apasa prea tare timpul asta care a trecut parca mult prea repede si cere mult prea multe de la mine...dintr-o data...m-am saturat sa car singura in spate responsabilitati...m-am saturat sa fiu mereu stalpul de care se agata toata lumea din jur...m-am saturat sa fiu mereu cea dura cand restul plang...m-am saturat sa fiu asa de serioasa...m-am saturat de probleme si complicatii fix de-aiurea...
voi nu simtit nevoia sa va copilariti? I'm just a child in time...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu