gandesc prea mult sau imi vine sa dau cu un ciocan intr-un zid

cand ti-e prea obosit psihicul...in afara de faptul ca simti ca o iei razna...simti nevoia sa-ti obosesti si fizicul...
eu n-am ocupatie...oficial sunt studenta la master...continui sa ma specializez in comunicare si Relatii publice...dar la ID...din noiembrie imi caut job...pana la jumatea lui ianuarie in Brasov...de doua luni si o zi imi caut ca o disperata job in Iasi...daca spre deosebire de Brasov, in Iasi sunt oferte cu locuri de munca la care sa aplici...cv-urile tot nu ti le vizualizeaza nici dracu...si daca cumva sunt vizualizate nu suna nimeni...noh, e criza! asta e reactia normala a tuturor cand spun de treaba asta...am tot negat eu criza asta, dar incet incet incep sa cred si eu ca e criza...cum spuneam...nu tu prezente la scoala, nu tu job...de aproape doua luni, m-am mutat acasa la ai mei...unde curge lapte si miere...in sensul in care sunt scutita de orice munca gospodareasca...asa ca momentan frec menta...
si tot frecand menta asa de vreo juma de an...va spun ca e cumplit...la inceput da, e minunat...ai timp sa faci de toate...si te plimbi, sa iesi mult in oras, sa te vezi cu toti prietenii la suc sau la plimbari, sa iesi la pozat, sa faci curat in calculator si prin dulapuri, sa te uiti la toate filmele care erau puse pe hold...sa pui mana pe care o carte interesanta...sa te ingrijesti de tine...sa te rasfeti cu dimineti in jurul pranzului...si cate si mai cate...
ei totul bine si frumos...dar cele de mai sus se intampla timp de o perioada relativ scurta...pentru ca apare inevitabil in peisaj Doamna Lene...si incet incet uiti ca ai tot timpul din lume si incepi sa lasi pe maine...si pe poimaine...si pe saptamana viitoare diverse chestii...si incepi sa te obisnuiesti sa ai numai timp liber...ceea ce sucks! pentru ca atunci cand ai numai timp liber nu mai il valorifici pentru ca nu il mai percepi ca fiind timp liber...ci il consideri ceva normal...si te-ai dus dracului...
ei cand ai tot timpul din lume...cand nu ai mai niciodata nimic de facut...cand stai inchis intre patru pereti pentru ca nu ai chef sa iesi in oras, nu ai bani sa iesi sau nu ai cu cine sa iesi...ei atunci, mii de cuvinte si ganduri incep sa se invarta haotic prin cap...se nasc fel si fel de sinapse intre ganduri si feelinguri mai vechi si mai noi...incepi sa interpretezi fiecare vorba, fiecare amintire din trecut...cateodata cazi...in rapa...te intristezi rau...alteori te entuziasmezi asa de tare din te miri ce nimic...mare descoperire a mintii tale bolnave de atatea ganduri...eu am ajuns la concluzia ca gandesc prea mult...cand nu ar trebui sa gandesc deloc si sa iau lucrurile ca atare...unii zic ca imi fac rau singura...dar nu pot sa nu gandesc...diverse chestii...incerc sa imi explic trecutul...incerc sa pun cap la cap de intamplari...cuvinte...priviri...reactii...si, bineinteles ca ajung la concluzii mai mult sau mai putin in conformitate cu realitatea...nu pot sa nu ma gandesc cat de cat la un viitor apropiat...nu pot sa nu ma gandesc la chestii esentiale si atat de importante pentru mine...si mi-as dori sa am o ocupatie zilnica care sa nu ma mai lase sa gandesc asa de mult...dar totusi sa ma lase...
in fine...azi am tot avut asa un tumult...simt cum imi bate inima de la atatea ganduri...am obosit psihic...iar fizic sunt mult prea odihnita de la atata stat degeaba...si simt nevoia sa dau cu un ciocan intr-un zid semi-indestructibil...simt nevoia sa o iau la fuga printre copaci...simt nevoia sa urc pante grele...sa car un rucsac greu in spate...sau sa rearanjez mobila...un efort de gen...care m-ar lasa fara suflare...simt nevoia de un asa efort fizic incat sa nu-mi mai simt tumultul asta interior...sa uit de el...
imi tot vine in minte cum radeam si alergam pe Marele Zid Chinezesc in visul de acum cateva seri...